Dacia are succes în Germania, din nou, arată datele înmatriculărilor din acest stat. Pe măsură ce veniturile lor scad, nemții se orientează spre mașini mai ieftine, iar producătorul francez cu fabrică în România e în topul preferințelor.
„Fiecare model nou-lansat de Dacia este un succes de piață”, scriau de curând jurnaliștii germani, într-o publicație de specialitate. În statisticile oficiale privind înmatriculările din Germania, în care marca românească are un an foarte bun, cu creșteri foarte mari, de la o lună la alta, arată Profit, citat de B1TV.
Dacia concurează direct cu Tesla
Dacia a realizat în luna septembrie, pe cea mai mare piață auto din Europa, o creștere de 71,9%, a treia cea mai mare de pe piață, după Polestar și Tesla, două mărci complet electrice care atrag permanent noi clienți.
Dacia atrage în schimb clienți aflați la polul opus față de cei ai mărcilor electrice, respectiv pe cei interesați de prețuri accesibile, care au cumpărat în septembrie un total de 5.119 de autoturisme.
Este un nivel cam la jumătate din cel înregistrat pe piața din Franța, de exemplu, dar unul foarte bun, comparativ cu celelalte țări unde este prezentă.
După trei trimestre, Dacia a reușit să ajungă la un volum total de 41.221 de autoturisme cu o creștere comparativ cu perioada similară din 2021 de 47,9%, un nivel depășit de asemenea doar de Polestar și Tesla.
Situația pieței germane de automobile s-a îmbunătățit în ultimele două luni, chiar dacă nivelul ei rămâne sub cel din 2021, pe intervalul ianuarie – septembrie.
În ultima lună, înmatriculările au ajuns la 224.816 unități, cu 14,1% mai multe față de anul trecut, însă doar jumătate dintre constructori au crescut.