Klaus Iohannis și-a publicat declarația de avere, iar aici se văd și veniturile obținute de Carmen Iohannis, ca profesoară. Însă, așa cum era de așteptat, Prima Doamnă a câștigat mai mult din închirierea locuințelor decât din salariul din învățământ. Chiar și așa, soția Președintelui României nu s-a alăturat grevei profesorilor.

Din declarația de avere a Președintelui României reies sumele pe care el și soția sa, Carmen Iohannis, le-au încasat în 2022. Profesoară de engleză, Carmen Iohannis a fost criticată dur după ce a spart greva cadrelor didactice și a continuat să predea.

Potrivit declarației de avere publicată pe site-ul Administrației Prezidențiale, familia Iohannis are trei case și două apartamente, toate în Sibiu, dobândite în perioada 1992 – 2007. De asemenea, Carmen Iohannis deține și un apartament, moștenire, tot în Sibiu, din 2020.

La capitolul active financiare figurează un cont în lei, deschis în 1999 la BCR, în care sunt 200.000 lei.

Potrivit aceluiași document, Klaus Iohannis a avut, în 2022, salariul de președinte de 181.944 lei. Asta înseamnă că a încasat 15.162 lei pe lună.

De asemenea, șeful statului a mai primit 5.934 lei drepturi de proprietate intelectuală pentru cărțile publicate la editura Curtea Veche, transmite B1TV.

Carmen Iohannis a primit, ca profesoară de engleză la Colegiul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, suma de 41.283 de lei, reprezentând un salariu de 3.440 lei/ lună.

Veniturile familiei au fost completate și cu banii obținuți din închirierea de imobile: 44.389 de lei pe tot anul 2022, adică 3.699 de lei pe lună, a obținut Klaus Iohannis. Aceeași sumă figurează și în dreptul soției Carmen Iohannis.

Carmen Iohannis, ținta criticilor după ce a spart greva profesorilor

Amintim că Prima Doamnă a fost dur criticată de liderii de sindicate pentru că nu s-a alăturat grvei profesorilor și a continuat să predea online.

Noi trebuie să fim modele pentru copii. Ești model când noțiunile de solidaritate și unitate le pui în aplicare în primul și-n primul rând. Modele sunt elevii din Constanța, care cu toată responsabilitatea au fost alături de noi nu numai prin mesaje, au participat și acțiunile noastre de protest. Un model de asumare, solidaritate, de unitate cu noi, dascălii lor. De la ei trebuie să învățăm”, a declarat Marius Nistor, preşedintele Federaţiei „Spiru Haret”, pentru B1 TV.

La rândul său, Sorin Dragnea, liderul FSLI Sector 1, a dat de înțeles că predarea online nici nu e legală.

Și președintele Klaus Iohannis a fost criticat extrem de dur în spațiul public după ce, joi, i-a certat pe profesori pentru că nu vor să pună capăt grevei, în condițiile în care „Guvernul le-a dat tot ce au cerut”.

Vezi AICI declarația de avere a președintelui Klaus Iohannis.

Join the Conversation

3 Comments

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *