Hăvârneanu
Hăvârneanu

Deputatul USR Filip Havârneanu este acuzat că, în timp ce a susținut o declarație politică de la tribuna Parlamentului, ar fi fost beat.

Libertatea arată cum acesta vorbea greoi, se poticnea și avea unele gesturi nefirești în timpul respectivei declarații.

Mai mulți colegi ai acestuia din Parlament susțin că el ar fi mirosit a alcool în acea zi, dar, contactat de sursa citată, deputatul a explicat că a fost nevoit să ia calmante puternice din cauza unor dureri de spate provocate de un accident.

Miercuri dimineața, Havârneanu a ajuns în Parlament, unde era înscris în sesiunea de declarații politice înregistrate video și utilizate frecvent de parlamentari pentru a se promova în rândul alegătorilor.

Respectiva ședință a durat o oră și a fost condusă de fostul președinte al USR, Dan Barna. La ședință au participat peste 15 parlamentari, din toate partidele parlamentare.

Filip Havârneanu a vorbit despre deplasarea pe care o făcuse recent în Ucraina împreună cu alți parlamentari USR, dar și cu parlamentari și europarlamentari din alte state UE.

Deși vorbește liber, deputatul se poticnește des și gesticulează într-un fel care a determinat unele voci să dea de înțeles că acesta ar fi consumat băuturi alcoolice.

Patru alți deputați USR au declarat pentru jurnaliștii de la Libertatea că Havârneanu arăta în dimineața aceea ca o persoană care fie era beată, fie era mahmură. Potrivit unor surse din partid, colegii i-au spus acestuia să nu ia cuvântul și să nu rămână la ședința de plen care a început ulterior.

Reacția lui Filip Havârneanu

Contactat de jurnaliști, deputatul Filip Havârneanu a declarat că este nevoit să își administreze calmante puternice, după ce a suferit un accident acum aproximativ două săptămâni.

„Fiind un om de acțiune, nu am ascultat medicul. Pentru a face față tuturor solicitărilor, am rezistat în această perioadă cu calmante, pentru a putea rămâne în picioare. Este adevărat că prestația mea de la pupitrul Parlamentului nu a fost cea mai bună. Oboseala acumulată pe durata deplasării în Kiev, zilele în care nu m-am hrănit și nu am dat corpului pauza de refacere și-au spus cuvântul. Medicamentele care mă ajută să nu clachez de durere fizică dau și ele de asemenea o stare de moleșeală și somnolență, efecte pe care am crezut că pot să le ignor. Pe de altă parte, ceea ce am trăit, văzut și simțit în orașele masacrate m-a zguduit emoțional, nimeni nu este de piatră”, a transmis deputatul USR, Havârneanu.

YouTube video player

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *