Deschiderea restaurantelor și barurilor, pentru facilitățile din interior, este prevăzută într-un proiect de lege depus recent la Camera Deputaților. Inițiatorul este deputatul Ionuţ Simionca care a declarat că în acest mod vrea să salveze industria HoReCa de la faliment. Proiectul de lege trebuie votat de parlamentari și apoi promulgat de președintele României pentru a-și produce efectele.
„După ce am stat de vorbă cu mai mulţi proprietari de hoteluri, baruri şi restaurante din judeţul Bistriţa-Năsăud, am depus la Parlament o iniţiativă legislativă care vine în ajutorul celor din industria HORECA. Este o industrie profund afectată de măsurile luate de Guvern pentru limitarea efectelor pandemiei de coronavirus. O parte din antreprenorii din domeniu sunt la un pas de faliment, iar cifrele lor de afaceri s-au prăbuşit. Toţi îşi doresc o gură de oxigen. Prin iniţiativă legislativă, am propus redeschiderea acelor restaurante, baruri, unităţi de alimentaţie publică care au spaţii special amenajate în acest scop în interior – cu păstrarea unor condiţii igienico-sanitare minime, cum ar fi: distanţă minimă de 2 metri între mese, maxim 4 persoane la o masă şi departajarea spaţiului comun prin panouri de separare între mese”, a declarat deputatul Ionuţ Simionca, potrivit PsNews.
„Cred că această reglementare trebuie să fie adoptată cât mai repede în Parlament, altfel punem industria pe butuci şi mii de oameni din judeţul nostru vor rămâne din toamnă fără locuri de muncă”, a precizat deputatul PMP.
Deschiderea restaurantelor și barurilor. În prezent, prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise, între orele 6 şi 24, la terasele din exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite.
Proiectul de lege depus de PMP prevede ca activitatea de interior în cazul unităților de alimentație publică să se desfășoare în condiții stricte de siguranță sanitară.
Potrivit proiectului, interdicţia de funcționare „nu se aplică în cazul operatorilor economici care asigură păstrarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea maximum patru persoane la o masă, precum şi departajarea spaţiului comun prin panouri separatoare între mese”.