ANPC a făcut controale la STB, miercuri dimineață, după mai multe sesizări făcute de călători și prezentări publice ale situației dezastruoase ale multora dintre mijloacele de transport ale companiei bucureștene. Președintele ANPC, Horia Constantinescu, a spus că se aștepta să găsească o situație „mult mai bună” în urma controlului.
Horia Constantinescu a relatat rezultatele controalelor la Societatea de Transport București, în direct la B1TV.
Întrebat dacă este vorba despre aceleași probleme ca altădată, oficialul a explicat: „Din păcate, da, pare că nu suntem suficient de convingători. Ne așteptam la o situație mult mai bună, mai ales având în vedere că cei de la STB au hotărât externalizarea acestui serviciu, dar din discuțiile purtate cu angajații cu care ne-am întâlnit în această dimineață, de exemplu, la unul dintre depouri doar două persoane asigură serviciile de curățenie, în condiția în care ar trebui să curețe în jur de 40 și ceva de mijloace de transport, în suprafața unui apartament fiecare dintre ele, lucru care, în opinia noastră, nu poate fi făcut corespunzător, mai ales că vorbim de operațiuni de dezinfectare cel puțin a bărilor de susținere și a tuturor suprafețelor ce intră în contact cu consumatorii, mai ales că vorbim de o perioadă a virozelor și, de ce nu, în continuare a pandemiei”.
Problemele de la depouri sunt și pentru că mecanicii nu au scule sau piese de schimb, a mai spus șeful ANPC
„Starea tehnică, de asemenea, a multora dintre mijloacele de transport este revizuită în condiții precare de muncă. Este imposibil să îți imaginezi că un mecanic însărcinat cu remedierea atât timp cât nu are scule, piese, nu are condiții de lucru, acesta poate să își desfășoare activitatea în mod corespunzător. Degeaba solicităm unora dintre lucrători lucruri pe care aceștia nu le pot duce la bun sfârșit”, a continuat el.
„Vorbim de cabluri neizolate, vorbim de structuri de frânare refăcute și recondiționate, în condițiile în care acestea țin clar de siguranța transportului public și nu numai a celor care călătoresc cu acesta, ci și a participanților la trafic”, a atras atenția Horia Constantinescu.
Leave a comment