PSD răspunde acuzațiilor PNL privind limitarea avansului în tranzacțiile imobiliare, demontând acuzațiile și evidențiind greșelile și neconcordanțele din propriile proiecte ale liberalilor.
Punct de vedere
Referitor la acuzațiile unor reprezentanți PNL că PSD ar fi blocat, prin intermediul fostei președinte a Comisiei Juridice, Laura Vicol, un proiect de lege care limita la 10% avansul în tranzacțiile imobiliare, Partidul Social Democrat face următoarele precizări:
Această acuzație reprezintă o nouă dezinformare marca PNL, la fel cum au mințit că PSD le blochează proiectele privind pensiile militare, când, de fapt, s-au încurcat singuri în propriile inițiative.
- În 2019, doamna Laura Vicol nu era membru al Parlamentului României, fiind aleasă abia în 2020.
- În 2020 și 2021, PNL și USR formau majoritatea în Parlament, iar președinția Comisiei Juridice era deținută de USR, partenerul de guvernare al PNL la acea vreme. Este firesc să ne întrebăm ce interes au avut să nu adopte proiectul de lege pe care îl invocă acum.
- Doamna Laura Vicol a devenit președinte al Comisiei Juridice abia în noiembrie 2021.
- Comisia de Industrii nu a formulat nici până acum un raport cu privire la proiectul de lege invocat.
- Nici PNL, nici alte partide nu au solicitat rediscutarea proiectului din 2019, lucru imposibil în absența unui raport din partea Comisiei de Industrii.
La fel ca și în cazul pensiilor militare, nimeni nu a blocat vreun proiect PNL privind limitarea avansului în tranzacțiile imobiliare. Reprezentanții PNL se încurcă pur și simplu în propriile lor minciuni.