duminică, octombrie 4, 2026
23.8 C
București

Vasile Dîncu, despre amenințarea lui Putin cu folosirea armelor nucleare: „Încearcă să impresioneze”

Ministrul român al apărării e sceptic în ceea ce privește posibilitatea ca Vladimir Putin să recurgă la arme nucleare în războiul din Ucraina, afirmând marți seară că președintele rus a „blufat”, în încercarea de a impresiona ţările europene, transmite Agerpres.

„Ceea ce a făcut Putin de la început, pentru că ne-a mai ameninţat pe noi, europenii, cu arme nucleare în martie sau aprilie, ceea ce a făcut a fost mai degrabă să blufeze, să încerce să impresioneze mai degrabă, pentru a vedea cum reacţionează ţările europene într-o posibilă recunoaştere sau măcar acceptare a unor referendumuri false pe care le face în cele patru regiuni”, a spus marți seară Vasile Dîncu, la Digi24.

Dîncu a precizat că ameninţările preşedintelui rus nu schimbă cu nimic situaţia României. Noi mergem mai departe cu strategia defensivă pe care NATO a pregătit-o şi, desigur, accelerăm toate procesele de înzestrare. Nu schimbă cu nimic acest nou anunţ al lui Putin.

Potrivit ministrului apărării, care invocă afirmațiile mai multor analiști, declarațiile lui Putin pot fi etichetate ca fiind ale „neputinţei, pentru că a vorbi de folosirea armelor nucleare înseamnă mai degrabă o încercare de a descuraja”. „Nimeni nu poate folosi armele nucleare împotriva celuilalt, atât timp cât există un echilibru al acestor arsenale. (…) NATO nu poate să stea deoparte şi să privească într-o asemenea situaţie. Există asigurări că acest echilibru al descurajării va funcţiona”, a mai spus Vasile Dîncu.

Miercuri, 21 septembrie, Vladimir Putin a anunțat mobilizarea parțială în Rusia și a amenințat cu bomba atomică, „dacă integritatea teritorială va fi pusă în pericol”. Între timp, referendumurile începute vineri de Moscova în Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie pentru anexarea la Rusia s-au terminat marți. Conform presei ruse, în toate cele patru regiuni, numărătorile inițiale arată o majoritate de peste 96%.
Anexarea ar putea fi anunțată vineri, 30 septembrie, potrivit unor media ruse și oficiali britanici, iar odată aceste provincii anexate, orice atac ucrainean va echivala în ochii Kremlinului cu un atac asupra Rusiei.

Ultimele știri

Trump anunță cecuri de 90 de dolari pentru seniori. Măsura vine chiar înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului

Trump anunță cecuri de 90 de dolari pentru peste 20 de milioane de seniori americani, cu o lună înainte de alegerile parțiale.

România și Polonia refuză ajutor suplimentar pentru Ucraina. Fermierii proprii rămân prioritatea de la București și Varșovia

România și Polonia nu mai pot ajuta Ucraina la exportul de cereale. Tanczos Barna spune că fermierii români rămân prioritatea.

Bolojan admite eșecul lui Mureșan în Parlament. Acuză din nou o „majoritate PSD-AUR”

Bolojan recunoaște limitele coaliției PNL-USR-UDMR după respingerea Guvernului Mureșan și mută decizia la Cotroceni.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine