luni, octombrie 5, 2026
19 C
București

Dmitri Medvedev, amenințare la adresa NATO: ”Acest lucru va fi o intrare directă a Atlantiştilor în război împotriva Rusiei”

Dmitri Medvedev, fostul preşedinte rus, a transmis un mesaj amenințător către statele NATO. Fostul lider de la Kremlin spune că dacă NATO va pune la dispoziţia Ucrainei avioane de luptă, va fi ca și cum ar fi declarat război direct Rusiei!

Potrivit Agerpres, declaraţiile vicepreşedintelui Consiliului de Securitate al Rusiei au fost făcute într-o postare pe Telegram.

”Iată cum stau lucrurile astăzi: Instructorii canadieni şi germani din UE îi învaţă deja pe ucigaşii ucraineni cum să folosească (tancurile n.r.) Leopard. Dacă ne imaginăm că avioanele NATO care vor fi livrate în viitor vor fi întreţinute de armata lor pe teritoriul Poloniei, singura posibilitate, dat fiind starea deplorabilă a industriei apărării din Rusia Mică (termen folosit de ruşi pentru vestul Ucrainei – n.r.), acest lucru va fi o intrare directă a Atlantiştilor (NATO – n.r) în război împotriva Rusiei, cu toate consecinţele care decurg din acest lucru. Oricine decide livrarea şi repararea unor astfel de echipamente sau mijloace de distrugere, precum şi mercenarii şi instructorii militari străini, vor trebui să fie consideraţi o ţintă militară legitimă”, a scris Medvedev.

Acesta, a spus el, a fost probabil singurul lucru care i-a oprit pe ”infantilii de occidentali” să furnizeze avioane şi arme cu rază lungă de acţiune ”dependenţilor de droguri de la Kiev”.

El nu se aşteaptă, totuşi, ca ei să reziste mult timp,”pentru că tentaţia de a distruge Rusia este mare”, a spus Medvedev, care este actualul vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei.

Ultimele știri

USR a petrecut pe un vas-restaurant de lux la Paris la o cină exclusivistă. Progresiștii români s-au ferit să nu fie recunoscuți

USR a organizat o întâlnire pe un vas-restaurant privat de pe Sena, la Paris, cu o factură ce poate depăși 6.000 de euro pe seară.

Diana Șoșoacă anunță un complot de asasinare a lui Călin Georgescu. „C.G. – 89% de a-și pierde viața”

Diana Șoșoacă susține, fără dovezi, că Georgescu ar fi ținta unui plan de asasinare în detenție.

Socrul lui Călin Georgescu, citat la DIICOT. I se cer explicații despre un transfer de 118.000 de lei

Socrul lui Călin Georgescu a fost chemat la DIICOT pentru explicații despre un împrumut de 118.000 de lei dat lui Răzvan Leu.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine