Vasile Moldoveanu, tatăl Cristelei Georgescu, a fost chemat ca martor la DIICOT în dosarul lui Călin Georgescu. Anchetatorii vor explicații despre un împrumut de 118.000 de lei transferat afaceristului Răzvan Leu în octombrie 2023.
Vasile Moldoveanu, socrul lui Călin Georgescu, a primit citație la DIICOT, potrivit România TV. Procurorii vor să afle ce legătură are acesta cu persoanele implicate în dosarul fostului candidat la prezidențiale.
Tatăl Cristelei Georgescu trebuie să clarifice împrejurările unui împrumut acordat omului de afaceri Răzvan Leu. Suma, de 118.000 de lei, a fost transferată pe 6 octombrie 2023, iar la secțiunea de detalii a tranzacției apare mențiunea „împrumut”. Aceeași informație se regăsește și în referatul DIICOT consultat de presa centrală, potrivit sursei citate.
Cum a ajuns banii la Răzvan Leu
Înainte ca transferul să fie efectuat, Răzvan Leu i-ar fi comunicat lui Călin Georgescu datele contului în care urmau să fie virați banii. Suma de 118.000 de lei a plecat din contul socrului fostului candidat la alegerile prezidențiale.
Potrivit referatului procurorilor, banii reprezintă suma pe care Răzvan Leu reușise să o recupereze la acel moment, după ce demersurile pentru obținerea finanțării promise, dar și pentru restituirea banilor, nu s-au materializat.
Afaceristul din Buzău este cel care a depus plângerea în acest dosar. El susține că a fost păgubit cu 1,1 milioane de euro, bani pe care spera să-i obțină printr-o linie de credit pentru investiții promisă de Georgescu.
Georgescu, arestat preventiv din septembrie
Pe 29 septembrie, judecătorii Curții de Apel București au dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a lui Călin Georgescu, acuzat de înșelăciune în valoare de 1,1 milioane de euro, alături de omul de afaceri Ionel Rusen. De atunci, fostul candidat la Președinție se află în Arestul Central.
Zilnic, zeci de susținători ai lui Georgescu se strâng în fața arestului. Jandarmeria Capitalei anunță că, până sâmbătă, numărul amenzilor aplicate participanților la aceste manifestații a ajuns la 50, însumând aproape 52.000 de lei. Au fost întocmite și două sesizări penale, pentru port de obiecte periculoase și ultraj.
Instituția precizează că are echipe de dialog prezente la fața locului, care explică zilnic participanților necesitatea declarării adunării publice și a desemnării unui organizator. Măsurile luate țin cont și de faptul că zona are caracter rezidențial, fiind nevoie de asigurarea permanentă a accesului locuitorilor și a condițiilor normale de circulație.
Una dintre sesizările penale vizează portul de obiecte periculoase. Activistul cunoscut drept Stegarul Dac, susținător al lui Georgescu, este cercetat pentru ultraj, după ce vineri seară ar fi lovit în spate un jandarm aflat la datorie în zona Arestului Central. Va fi sesizată și Protecția Copilului, întrucât la manifestații sunt prezenți și minori. Jandarmii au delimitat un spațiu special, pentru a asigura accesul la imobilele din zonă și la sediul arestului.
