Două grupuri energetice pe bază de cărbune nu vor fi închise
Două grupuri energetice pe bază de cărbune nu vor fi închise

Două grupuri energetice pe bază de cărbune nu vor fi închise până la 31 octombrie 2023, pentru că Executivul a amânat dezafectarea acestora. Sunt două facilități energetice din cadrul Complexului Energetic Oltenia, cu putere instalată cumulată de 660 MW. Rovinari 3 și Turceni 7 dispune fiecare de propria exploatare de lignit, care asigură combustibilul pentr producerea energiei și care va rămâne în exploatare.

Decizia de menținere a în funcțiune a centralelor pe cărbune, ceea ce ar putea să vină în contradicție cu cerințele Comisiei Europene, va fi asumată printr-un proiect de hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Energiei, transmite PsNews.

Grupul de la Rovinari va fi astfel menținut potențial în funcțiune, însă nu poate produce efectiv până în septembrie 2023, întrucât lucrările de reabilitare a acestuia au fost prelungite cu peste 1 an de zile, din cauza faptului că furnizorul de echipamente nu și-a respectat obligațiile contractuale.

Termocentralele și minele de cărbune menționate ar fi trebuit închise până la finalul anului în curs, potrivit legislației în vigoare a decarbonării sistemului energetic și angajamentelor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Aceeași legislație prevede însă că „În situație de criză energetică, Guvernul României, la propunerea Ministerului Energiei, poate, prin hotărâre, să aprobe amânarea închiderii unor capacități energetice cu funcționare pe cărbune și a exploatărilor miniere aferente sau repornirea grupurilor energetice închise și a exploatărilor miniere aferente, cu respectarea legislației de mediu și a termenului de finalizare a decarbonizării sectorului energetic prevăzut la art. 3 (31 decembrie 2032 – n.r.) și în corelare cu măsurile cuprinse în planurile de urgență aferente sectorului energetic″.

Guvernul a modificat „discret” legislația

Recent, Guvernul a schimbat discret legislația decarbonării, după ce Comisia Europeană și-a exprimat obiecții la adresa acesteia și a amenințat din acest motiv chiar cu respingerea unei cereri de plată de fonduri UE a României în baza PNRR aferentă anului în curs, în valoare de 2,8 miliarde euro. Modificările nu au fost supuse dezbaterii publice și nu au fost anunțate nici înainte, nici după ședința de Guvern, potrivit profit.ro.

Principalul efect al modificărilor a fost că unitățile de producție pe bază de cărbune care urmează să fie scoase din exploatare în următorii 10 ani (660 MW pe lignit până la finalul lui 2022, alți 1.425 MW pe lignit până în 2025 și încă 1.140 MW pe lignit și huilă până în 2032) nu vor mai putea fi trecute în așa-numita ″rezervă tehnică″.

Mai mult, grupuri energetice pe lignit de la Complexul Energetic Oltenia cu putere instalată însumată de 660 MW nu vor mai putea fi activate decât pentru o perioadă de 3 ani de la 1 ianuarie 2023 încolo și numai în anumite condiții stricte. Acum, Guvernul motivează amânarea până pe 31 octombrie 2023 a închiderii grupurilor Rovinari 3 și Turceni 7 din cadrul Complexului Energetic Oltenia, cu putere însumată de 660 MW, invocând situația energetică extrem de dificilă din țară și din întreaga Europă, inclusiv din cauza atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.

„Situația geopolitică actuală generată de conflictul dintre Rusia și Ucraina face ca, în funcție de evoluția războiului, atât Ucraina, cât și Republica Moldova să aibă nevoie de importuri de energie electrică din România. În data de 10.10.2022, mai multe atacuri cu rachetă ale Rusiei asupra Ucrainei au vizat în mod direct infrastructura energetică și de comunicații. Astfel, au fost lovite mai multe stații din rețeaua electrică de transport și distribuție, precum și câteva centrale termoelectrice de termoficare. Măsura luată de către Ukrenergo Ucraina a fost aceea de anulare, începând cu data de 11.10.2022, a exporturilor către România (150 MW, valoare constantă 24/24 h), Slovacia 150 MW, valoare constantă 24/24 h), Polonia (aproximativ 200 MW, valoare constantă 24/24 h) și către Republica Moldova (cu valori cuprinse între 100 MW pe timpul nopții și 160 MW pe timpul zilei), pentru o perioadă nedeterminată″, se menționează în nota de fundamentare.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *