Economistul Ionuț Dumitru a tras un semnal de alarmă cu privire la deficitele structurale ale bugetului de stat românesc și necesitatea unei reforme fiscale ample. Acesta a subliniat că „România are o problemă structurală importantă în buget, anume un nivel al veniturilor bugetare colectate din taxe și impozite foarte mic, undeva la 27% din PIB”, în timp ce „media UE fiind la peste 40% din PIB”.
Nivelul redus al colectărilor fiscale creează un dezechilibru bugetar cronic, Dumitru avertizând că „situația nu mai poate continua la nesfârșit și probabil după alegeri va urma o reformă fiscală, o ajustare bugetară care să reducă treptat din acest deficit bugetar care, după cum spune Comisia Europeană, e undeva la 7% din PIB”.
Specialistul a explicat, potrivit B1TV că „avem resurse bugetare extrem de mici după standardele europene. E principala constrângere pe care o avem când construim bugetul”, astfel încât „nu avem cum, de exemplu, să alocăm 6% din PIB pentru Educație, care e transpus chiar în lege. Nu a fost aplicat niciodată […] Nu avem de unde să luăm 6% pentru că resursele noastre sunt foarte mici”.
În opinia sa, „când vom începe corecția fiscală, probabil etapizată pe mai mulți ani începând cu 2025, probabil trebuie avută în vedere […] că trebuie să rezolvăm problema resurselor bugetare foarte scăzute. Altfel subfinanțăm cronic domenii esențiale pentru orice țară: educație, sănătate, apărare…”.
Deficitul bugetar pe 2024 va depăși deja ținta asumată
Ionuț Dumitru a atras atenția că, după doar patru luni din 2024, „avem deja un deficit bugetar de peste 3% din PIB, ținta asumată de Guvern pentru tot anul fiind 4,9%”, apreciind că „e clar că e aproape imposibil să mai atingi ținta de 4,9% anul acesta”.
Pe lângă veniturile reduse, economistul a semnalat și creșterile salariale din sectorul public drept un factor al dezechilibrelor. „Salariile în sectorul public, pe statistici, cresc cu circa 18% față de aceeași perioadă a anului anterior, care e o rată foarte înaltă”, a avertizat el.
Soluții precum deducerile fiscale și reducerea impozitării pe muncă
În ceea ce privește impozitarea muncii, Ionuț Dumitru a precizat că „în cazul salariilor mici, taxarea e foarte înaltă, mult peste media europeană, în topul clasamentului european”. Astfel, el a sugerat că „o posibilă soluție poate fi cea invocată de premierul Marcel Ciolacu – introducerea de deduceri bine țintite, pentru a modela niște comportamente de care economia noastră are nevoie”.
Prin „introducerea unor deduceri semnificativ mai mari decât avem acum, rezolvăm două lucruri: reducem taxarea muncii în cazul celor prost plătiți și modelăm un comportament bun pentru economie, adică economisim pe termen lung”, a explicat specialistul.
Acesta a exemplificat cum „oamenii pot fi încurajați să-și deschidă conturi de pensie privată. Chiar dacă nu vor putea contribui lunar decât cu sume mici, tot e o formă de economisire ce le va prinde bine mai târziu”.