marți, septembrie 29, 2026
21.7 C
București

Efectul nebănuit al creșterii salariului minim: amenzile de circulație vor crește și ele. Cât ar putea plăti șoferii pe punctul de amendă

Creșterea salariului minim brut pe țară la 3.700 lei lunar, decisă sâmbătă de Guvern și care va intra în vigoare în iulie, ar putea duce la majorarea amenzilor de circulație, dacă Executivul nu va interveni pentru a „îngheța” punctul de amendă.

Potrivit legii, valoarea punctului de amendă reprezintă 5% din salariul minim brut. Astfel, odată cu noua majorare salarială, punctul de amendă ar urma să crească de la 165 de lei, cât este în prezent, la 185 de lei, transmite B1TV.

Întrebat despre posibilitatea menținerii punctului de amendă la nivelul actual, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a precizat: „Premierul a comunicat această intenție. Dacă oportunitatea a fost decisă, mai este un răgaz până la 1 iulie să fie adoptată printr-un act normativ”.

Totodată, Constantin a confirmat faptul că „într-adevăr, amenzile de circulație vor suferi modificări dacă până la data de 1 iulie Guvernul nu va interveni”.

Premierul Marcel Ciolacu anunțase săptămâna trecută intenția Executivului de a „îngheța” punctul de amendă, după majorarea salariului minim, pentru a nu crește cuantumul amenzilor rutiere aplicate șoferilor.

Decizia de sâmbătă a Guvernului privind majorarea salariului minim va avea efect asupra aproape 2 milioane de angajați din România începând cu data de 1 iulie 2023.

Ultimele știri

Peter Magyar rămâne fără imunitate parlamentară. Premierul Ungariei e anchetat pentru un telefon aruncat în Dunăre

Parlamentul Ungariei i-a ridicat imunitatea premierului Peter Magyar, anchetat pentru un telefon aruncat în Dunăre.

Final de mandat pentru Laura Codruța Kövesi la EPPO. Ce arată primul bilanț oficial al Comisiei Europene: „Foarte eficient şi eficace”

Comisia Europeană a publicat primul bilanț oficial al EPPO, la finalul mandatului Laurei Codruța Kövesi: instituție eficientă, dar cu resurse insuficiente.

Sorin Grindeanu: „Ilie Bolojan suferă că nu e președintele României. Dacă plecăm de aici ne explicăm anumite mutări”

Sorin Grindeanu îl acuză pe Ilie Bolojan că își construiește imaginea pentru o candidatură la prezidențialele din 2030.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine