Oamenii-cheie de la partida de ‘pescuit’: grataragiul şi bucătarul lui Dumitru Buzatu.
Ei sunt oamenii cheie de la partida de pescuit a lui Dumitru Buzatu.
Dragoș Cazacu, angajat al DGASPC Vaslui, a avut o sarcină neobișnuită la această partidă de pescuit – grătaragiul, cu toate că susține că a stat puțin timp la grătar.
El este și cel care a fost certat de Ana Maria Obreja, șefa de cabinet a lui Dumitru Buzatu, despre care, spune presa locală, ar fi și iubita domnului Buzatu.
Pe de altă parte, Ioan Buruiană a avut rolul de bucătar la această partida de pescuit.
Acesta din urmă îi spune domnului Buzatu: „Avem mâncarea caldă”, apoi îl întrebă dacă a prins pește, iar acesta îi spune: „Încă nu am prins nimic”.
Merită menționat că Ioan Buruiană are o carieră notabilă în administrația locală, fiind fostul șef al Direcției Economice, tot la DGASPC Vaslui.
„În toate județele, DGASPC-ul este o mină de bani. Este instituția cu cel mai mare buget, după Spitalul Județean. Acolo se sifonează cei mai mulți bani.
În al doilea rând, ceea ce spun ei, domnul grataragiu și domnul bucătar, ce făceau? Acolo este totuși un restaurant, nu exista bucătar?
Este evident că este un limbaj codat, eu sunt crescut pe malul gârlei la Brăila, nu am auzit pe nimeni să se ducă cinci minute la pescuit”, a spus Sorin Ovidiu Bălan, la Antena 3 CNN.