Elena Lasconi RECUNOAȘTE că pălăria de președinte ar fi cam mare: ,,Eu sunt cel mai bun critic al meu și știu limitele”

Elena Lasconi, candidata USR, la alegerile prezidențiale, întrebată la Știrile Pro TV dacă nu este cam mare pălăria de președinte pentru ea, a declarat că: ,,Da, categoric e pentru oricine dacă te gândești la ceea ce înseamnă un președinte.”

E pălăria oare prea mare? a fost întrebarea Andreei Esca pentru Elena Lasconi.

Da, categoric e pentru oricine dacă te gândești la ceea ce înseamnă un președinte. Dar dacă e să mă refer la punctele mele slabe, și eu sunt cel mai bun critic al meu și știu limitele, aș putea să spun despre mine că nu sunt un politician din ăsta, cu tradiție, așa cum sunt foarte mulți politicieni, că poate nu sunt o expertă în politică externă, dar pe de altă parte știu că vreau binele acestei țări, așa cum am vrut binele comunității și am demonstrat lucruri extraordinare la Câmpulung, pentru că am atras fonduri europene cât e bugetul orașului pe 40 de ani. N-am mai făcut niciun primar în România. Asta într-un timp atât de scurt. Și atunci când îmi propun ceva merg până la capăt, a spus Lasconi.

Elena Lasconi a mai punctat faptul că este o persoană cu o gândire liberă.

Și acum cred că punctul meu slab este și punctul meu forte, tocmai pentru că nu sunt dintre vechii politicieni, eu nu am cui să-i dau socoteală, nu am în spatele meu niciun grup de interese și gândesc liber. Știți, sloganul nostru gândește liber. Acest slogan nu a fost doar un simplu slogan al Pro Tv-ului. Noi am crezut în asta și milioane de români au crezut în asta și practic gândește liber, a mai menționat Elena lasconi.

,,Întotdeauna m-am înconjurat de oameni mai buni decât mine.”, a mai spus Lasconi și întrebată cine sunt acei oameni cu care va colabora, Lasconi a spus că: ,,Am identificați câțiva dintre ei, dar să știți că nu o să fie. Să nu vă imaginați că o să fie doar din USR, pentru că eu îmi doresc binele acestei țări și nu o să fac exact cum fac vechile partide politice, în sensul că nu contează partidul.”

Ultimele știri

Comisia Europeană, vizată de percheziții în Bruxelles. Ancheta EPPO are o miză de 900 de milioane de euro

Poliția belgiană a desfășurat percheziții la sediul Comisiei Europene...

Un fost primar, condamnat la închisoare pentru că a pus foc la primărie. Cât are de plată Mihai Marin

Fostul primar al comunei Beleți-Negrești, Mihai Marin, a fost...

Ilie Bolojan explică în ce condiții ar putea scădea prețurile la energie

Premierul Ilie Bolojan a anunțat la Europa FM că...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine