O epidemie de infecții respiratorii au umplut spitalele atât pentru copii cât și pentru adulți. Nici măcar nu a ajuns la punctul culminant, iar medicii se așteaptă ca ce e mai rău să înceapă de abia de acum înainte. În plus, cererea tot mai mare a dus la dispariția sau greutatea de a găsi anumite medicamente pe piață.
Infectările cu COVID nu mai sunt ca în pandemie, iar formele sunt din ce în ce mai ușoare, însă problema la acest moment o reprezintă celelalte infecții respiratorii, care au devenit tot mai agresive. Medicii privesc cu teamă viitorul, întrucât afirmă că ceea ce va fi mai greu abia acum va începe.
„Este vorba despre o întoarcere la normalitate. Este un sezon cu infecții respiratorii așa cum aveam înainte de pandemie. Ce avem în plus, în momentele acestea, sunt trei elemente.
-avem și infecții cu SARS CoV 2 și sunt destul de multe cazuri, chiar dacă sunt forme ușoare
-circulația virusurilor în general, virusurile cu transmitere respiratorie, a fost redusă în cei trei ani și atunci clar că ne infectăm într-o mai mare măsură
-sistemul imunitar probabil că nu este la fel de echilibrat, pentru că mulți am trecut prin infecția cu SARS CoV 2”, a explicat medicul infecționist, Adrian Marinescu, într-o emisiune, citat de B1TV.
Medicul infecționist este de părere că, în momentul de față, mai important decât orice alt tratament este să știm să prevenim apariția unei astfel de viroze respiratorii, așa că este indicat să fim atenți la ce anume se întâmplă în jurul nostru și cu cine luăm contact.
Acesta îndeamnă totodată ca gradul ridicat de prevenție să fie susținut și de vaccinarea antigripală și vaccinarea anti Covid-19.
„Măsurile de prevenție cred că le știm cu toții, începând de la regulile de igienă, evitarea zonelor aglomerate, pentru cei vulnerabil să știți că masca este o modalitate de a proteja în momentele în care vorbim de spațiile închise, de mijloacele de transport.
Și sfatul meu ar fi, în momentul în care cineva are o simptomatologie acută, primul lucru pe care să îl facă este să se izoleze. Să nu meargă în colectivitate, să nu meargă la locul de muncă și noi ceilalți să ne ferim atunci când cineva are aceste simptome”, a adăugat dr. Marinescu.
Virozele respiratorii, val o dată cu începerea școlilor
Cum sezonul rece este abia la început, iar elevii vor reveni și ei în colectivitate odată cu reînceperea școlii, virozele sunt așteptate să se înmulțească în următoarele două luni.
„Lunile ianuarie și februarie vor fi la fel de complicate. A nu se înțelege că sunt multe forme severe, cele mai multe sunt forme ușoare. Dar totuși trebuie să fim prudenți pentru că, dintre toți cei care se prezintă în gardă, de exemplu la Matei Balș, aproximativ 250 de prezentări în fiecare zi, asta înseamnă destul de mult pentru că în vârf de pandemie aveam 300, 10% sau 15% au nevoie să fie internați. Pentru că au forme medii sau forme care presupun complicații”.
Simptomele care impun prezența la spital. În rest, oamenii să meargă la medicii de familie
„Este adevărat că diagnosticul de gripă se pune ușor, este acea situație care te pune la pat cu o stare generală care se modifică brusc, cu durere de cap, dureri musculare și articulare. Senzația că ai fost bătut. Diagnosticul poate fi pus ușor. Dar dacă vrem să facem diferența între o viroză sau altă viroză decât infecția cu SARS CoV 2, asta este destul de greu să o faci.
Părerea mea este că primul filtru ar trebui să fie reprezentat de către medicul de familie sau medicul pediatru, pentru că jumătate dintre prezentările de la Camera de Gardă ar putea fi rezolvate acasă, cu ajutorul medicului de familie. Lucrurile ar arăta mult mai bine așa.
Din pandemie erau câteva semne care ne trimiteau la Camera de Gardă. Dacă respirația este dificilă, dacă starea generală se modifică brusc, mai ales dacă vorbim de o persoană care are o anumită vârstă, peste 65 sau 70 de ani, un copil foarte mic sau cei care au boli cronice, sigur ca atunci vom ajunge la camera de gardă”, a mai spus medicul infecționist.