Eugen Tomac, președintele PMP și candidat la europarlamentare pe lista Alianței Dreapta Unită (ADU), a acuzat PSD și PNL că au „premeditat” o „mare fraudă” pentru a acapara „toată puterea locală” în alegerile din 9 iunie. El i-a îndemnat pe români să iasă la urne masiv pentru a nu-și irosi votul.
„Acești oameni mint în fiecare zi, dar cel mai grav lucru pe care-l fac acum e că au premeditat, au premeditat o mare fraudă”, a afirmat Tomac, referindu-se la comasarea scrutinelor și modalitatea de organizare a secțiilor de votare.
Liderul PMP susține că PSD și PNL „au creat o nouă identitate politică” prin reprezentarea disproporționată în birourile electorale. „Au creat o singură secție de vot și vom avea cinci buletine de vot. PSD are șase reprezentanți în secția de vot, iar Dreapta Unită are un reprezentant, în cel mai fericit caz – 2”, a explicat el, potrivit B1TV.
Tomac acuză și „o abordare bolșevică” a PSD în organizarea procesului electoral, cu eliminarea PMP din secții și privarea partidului de finanțare pentru campanie. „Ne-au eliminat, deși avem alegeri europarlamentare pe 9 iunie, iar PMP e partid europarlamentar”, a precizat el.
În acest context, Tomac i-a îndemnat pe alegători la mobilizare: „Boicotarea alegrilor e exact ce-și doresc PSD și PNL. Deci un vot lipsă e, de fapt, un vot pentru PSD și PNL. Asta e invitația noastră, să ne mobilizăm cu toții, să nu risipim voturile”.
El a acuzat apoi PSD și PNL că „vor să pună mâna pe toată puterea locală”, candidând împotriva primarilor USR peste tot în țară.
„Aceste alegeri au fost premeditat gândite cu scopul de a fi fraudate. De aceea, invităm românii duminică la vot, pentru că în România există alternativă – Dreapta Unită!”, a încheiat Tomac.