Eugen Tomac cere PNL că coopteze PMP și USR la guvernare, pentru oprirea crizei guvernamentale. Practic, liderul PMP Eugen Tomac face un apel pentru oprirea calendarului spre anticipate. „Agravarea crizei ajută doar PSD, de care dorim să scăpăm” a spus Eugen Tomac
Eugen Tomac l-a interpelat pe noul premier desemnat, Florin Cîțu, printr-o postare pe Facebook.
Eugen Tomac vrea guvern PNL-PMP-USR -cum argumentează
„Criza guvernamentală trebuie oprită
Înțeleg că premierul desemnat vine cu aceeași formulă guvernamentală, un guvern minoritar PNL.
Cred că este evident că, în aceste condiții, sunt șanse tot mai mici să avem un guvern învestit în următoarele zile.
Domnule premier desemnat, mergeți în Parlament cu un guvern interimar PNL-PMP-USR. Așa vor creste șansele să dăm României un guvern stabil și să pregătim noi proiecte pentru următorii ani.
Agravarea crizei ajută doar PSD, de care dorim să scăpăm”,a scris Eugen Tomac, potrivit Stiri pe Surse.
Tomac a cerut public renunțarea la alegerile anticipate, în contextul amenințării coronavirusului
„Cred că e cazul ca acum, măcar în al doisprezecelea ceas, să dăm dovadă de responsabilitate şi să acţionăm în interesul românilor şi al României, renunţând la aventura alegerilor anticipate. A fost confirmat primul caz de coronavirus în România. Conform art. 98, al. (3) din Constituţie, <Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă>” a scris Tonac pe Facebook.
Acum câteva zile, Tomac spunea că nu se teme de anticipate
„Noi am strâns un milion de semnături în stradă pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi. Legea noastră a fost adoptată de Senat şi este pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor de mai bine de un an de zile. PSD refuză să o supună votului, tocmai pentru că ştie că există aproape o majoritate sigură în Camera Deputaţilor care îşi doreşte să avem alegerea primarilor în două tururi. Regretăm că prin asumarea răspunderii Guvernului Orban pe acest proiect de lege am intrat în această criză politică, din care vom ieşi destul de afectaţi toţi, ca societate. Noi nu ne temem de anticipate. Dacă vor fi anticipate, PMP este pregătit să mergem pe cont propriu în aceste alegeri. După 1 martie, PMP îşi va lansa candidaţii în toată ţara. Vom merge pe cont propriu şi sunt sigur că ţinta noastră de plus 10% este o ţintă realistă”, a declarat Tomac.