EURO 2021 la București s-ar putea desfășura doar cu persoane vaccinate, la fel ca și alte evenimente din această vară, a afirmat premierul Florin Cîțu.
Premierul Florin Cîțu a precizat că organizatorii marilor evenimente au convenit că doresc să permită accesul doar persoanelor vaccinate împotriva COVID-19. La EURO 2021 România va găzdui patru partide, iar premierul Florin Cîțu a sugerat că la meciurile de pe Arena Națională vor avea acces tot persoanele vaccinate.
Întrebat cum vede inițiativa din Ungaria, care a anunțat carduri de superimunitate cu care persoanele vaccinate vor putea intra la meciuri de fotbal, la restaurante și alte tipuri de evenimente, și dacă o consideră discriminatorie, primul-ministru a declarat: „Avem certificat de vaccinare și în România. Vom face Campionatul European în România pentru persoane vaccinate, deci deja există aceste lucruri. Am spus de la început și am avut discuția cu organizatorii de evenimente – la Cluj, știți foarte bine, m-am întâlnit cu organizatorii celor mai mari evenimente, la București, cu cei de la București, avem Summerwell la București, și toți au fost de acord că vor să facă aceste evenimente doar cu persoane vaccinate” a declarat Florin Cîțu, potrivit B1TV.
Într-o conferință de presă susținută la capătul ședinței de Guvern de miercuri, premierul Florin Cîțu a explicat că fiecare țară are un mod de a-și motiva populația să se vaccineze. Liberalul consideră că acordarea de facilități nu este discriminatorie.
„Vineri va fi Comitetul interministerial. Acestea sunt propuneri pe care le vom discuta cu miniștrii Sănătății, de Interne, al Justiției. Toți miniștrii vor fi prezenți. Acestea sunt propuneri. Există un mod de motivare a populației în fiecare țară. Dacă Germania e OK să aibă beneficii pentru persoanele vaccinate, putem fi si noi OK. Până la urmă, vaccinarea e singura soluție să iesim din pandemie. Cred că e normal ca o parte din restricții să fie ridicate pentru cei care se vaccinează”, a explicat premierul.