Experții militari americani nu vor ca Israelul să nu facă greșeala SUA. Ar fi al Doilea Irak, în Gaza

Oficialii militari americani își îndeamnă aliații israelieni să evite o luptă urbană brutală în ofensiva pregătită pentru Fâșia Gaza, inspirându-se din experiența trupelor americane în Războiul din Irak.

Consilierii militari americani de pe teren aflați în Israel au transmis că lecțiile învățate din bătălia din Fallujah, una dintre cele mai sângeroase confruntări din Irak, ar trebui să îi determine pe israelieni să considere alternative strategiilor militare pentru a învinge gruparea Hamas, transmit surse militare citate de CNN și preluate de B1TV.

Astfel, în loc să se lanseze într-un asalt terestru asupra Gazei, care ar pune în pericol viețile ostaticilor și ale civililor și ar crește tensiunile regionale, consilierii militari americani încurajează Israelul să adopte o abordare care combină atacuri aeriene de precizie cu raiduri de operațiuni speciale bine țintite. Ei subliniază că, similar cu Hamas, organizația ISIS a folosit tuneluri în orașul irakian Mosul și a folosit civilii drept scuturi umane, ceea ce a făcut lupta pentru recâștigarea controlului asupra orașului mai dificilă și mai prelungită decât se anticipa.

În contextul eforturilor de a transmite acest mesaj, administrația Biden a desemnat un general al Marinei pentru a oferi consultanță Forțelor de Apărare ale Israelului în ceea ce privește planificarea tactică a ofensivei. Generalul James Glynn, fost comandant al Comandamentului pentru Operațiuni Speciale al Forțelor Marine, aduce în sprijinul aliaților israelieni o experiență semnificativă în ceea ce privește luptele urbane din Irak, în special în Fallujah, unde a comandat trupe în timpul unora dintre cele mai violente confruntări dintre forțele americane și insurgenți, au dezvăluit oficialii.

Ultimele știri

CCR judecă pentru a șasea oară legea pensiilor magistraților. Nicușor Dan acuză CCR de tergiversare, după cinci amânări

Miercuri, Curtea Constituțională a României încearcă pentru a șasea oară să...

Prefectul Capitalei, apel urgent în contextul codului roșu de ninsori: „Lăsați mașinile acasă”

Capitala este în alertă maximă din cauza ninsorilor abundente....

Ciprian Ciucu e la deszăpezit de azi-noapte. Primăria a pus la dispoziţie şi un număr de telefon pentru sesizări

Primarul Ciprian Ciucu a coordonat acțiunile de deszăpezire din...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine