CDC: Femeile gravide se pot vaccina în siguranță. COVID-19 crește riscul de avort

Femeile gravide se pot vaccina în siguranță, transmite CDC, în condițiile în care s-a stabilit că boala COVID-19 contractată în timpul sarcinii crește riscul de avort spontan. Instituția din Statele Unite arată că nu s-au descoperit probleme de siguranță după administrarea vaccinului la persoanele însărcinate.

Potrivit Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), femeile gravide pot face oricare dintre cele trei vaccinuri care au autorizaţie de urgenţă – Pfizer, Moderna sau Johnson & Johnson.

În urmă cu ceva timp, CDC nu recomanda femeilor însărcinate să fie vaccinate afirmând că acestea ar trebui să discute despre vaccinare cu medicul curant.

Sascha Ellington, conducătorul echipei de pregătire şi de reacţie în situaţii de urgenţă a Diviziei CDC pentru Sănătatea Reproducerii, a declarat că distribuția vaccinului la femeile gravide a fost scăzută, doar 23% primind cel puţin o doză de vaccin.

Vrem să creştem procentul”, a spus Ellington, menţionând că agenţia lucrează la strategii pentru ca obstetricienii şi ginecologii să se implice în campania de vaccinare, relatează Digi24.

Vrem ca femeile să fie protejate. Nu vedem avertismente legate de siguranţă şi astfel beneficiile vaccinării într-adevăr depăşesc orice risc potenţial sau necunoscut”, a adăugat acesta.

Sarcina creşte riscul unor forme grave de boală cauzate de Covid-19, potrivit CDC, iar Covid-19 în timpul sarcinii creşte riscul naşterii premature.

CDC a afirmat că recomandă acum tuturor persoanelor cu vârsta de cel puţin 12 ani să se vaccineze împotriva Covid-19, inclusiv pentru femeile gravide, care alăptează, care încearcă să rămână însărcinate sau care ar putea rămâne însărcinate în viitor.

Suntem conştienţi de miturile care s-au răspândit legate de fertilitate. Nu se bazează pe nicio dovadă. Nu există nicio dată ştiinţifică care să susţină acest lucru”, a spus Ellington.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine