sâmbătă, octombrie 10, 2026
17.9 C
București

Fiica Elenei Lasconi o acuză pe mama sa că ar fi mințit public despre cât de apropiate au fost: „Nu m-a crescut. Nu a făcut-o. M-a abandonat”

Oana Lasconi, fiica Elenei Lasconi, a acuzat-o pe mama sa că a mințit în privința relației lor într-o nouă postare pe Instagram.

„A mințit ziarele. A zis „Oh, am crescut-o pe cont propriu. Nu m-a crescut. Nu a făcut-o. M-a abandonat”, a explicat tânăra care trăiește în Paris pe rețeaua de socializare.

Videoclipul, postat pe secțiunea de „story” a paginii de Instagram a tinerei, a fost însoțit de un alt mesaj scris:

„Sunt mulțumită că mama mea nu mai candidează la alegerile parlamentare. Un homofob în minus la Parlamentul Europen este un câștig, indiferent de cost. Grija mea este în principal față de persoanele LGBTQ+ din România care suferă în fața ignoranței și urii”.

Postarea a fost făcută la câteva ore după ce liderul USR, Cătălin Drulă, a anunțat că a cerut retragerea din campania pentru europarlamentare a Elenei Lasconi.

Context

Noul mesaj al tinerei vine la mai puțin de o zi după ce aceasta a criticat-o public pe Elena Lasconi, care a declarat sâmbătă că a votat cu „DA” la referendumul pentru familie din 2018.

Ca răspuns la această știre, Oana Lasconi, care se declară pe Instagram aliat al comunității LGBTQ+, s-a distanțat public de mama sa printr-un mesaj dur, postat duminică pe rețelele de socializare:oana lasconi 640x400 1

 

 

 

Ultimele știri

Doru Bușcu îl avertizează pe Nicușor Dan. „Nu mai are multe gloanțe” în desemnarea premierului

Doru Bușcu spune că desemnarea lui Luca Niculescu ar putea fi ultima tentativă de premier a lui Nicușor Dan.

Cristoiu pune sub semnul întrebării numirea lui Luca Niculescu. Ar putea fi o înțelegere ascunsă cu Grindeanu

Ion Cristoiu crede că desemnarea lui Luca Niculescu ar putea fi rezultatul unei înțelegeri secrete cu PSD, prin Sorin Grindeanu.

Doru Bușcu vede un blat pentru guvernul Niculescu. AUR ar putea fi următoarea țintă de fragmentare

Doru Bușcu susține că premierul desemnat Luca Niculescu este sprijinit în culise pentru a fi validat în Parlament.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine