Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, consideră că nu este momentul oportun pentru majorarea salariului minim în România.
El afirmă că salariul minim a crescut cu 75% din 2021 și că această majorare nu este susținută de competitivitatea economică a țării.
Nazare respinge ideea unui infringement din partea Comisiei Europene, afirmând că discuția despre salariul minim trebuie să țină cont de dinamica economiei și de competitivitatea acesteia.
„Dacă ne uităm la salariul minim… ar trebui să ne uităm în dinamica din ultimii ani. Pe un fond de decelerare economică, de scădere economică an de an, din 2021 până astăzi, noi am crescut salariul minim cu 75%. Cred că ar trebui să fim atenţi, cred că ar trebuie să punem mai mult preţ pe coordonarea între dinamica economiei şi creşterile salariului minim”, a spus Alexandru Nazare, conform B1TV.
Nazare consideră că această majorare a salariului minim nu este susținută de competitivitatea economică: „Noi am crescut de la 2.300 la 4.050. Totuşi, nu putem să nu ţinem cont de competitivitatea economiei, mai ales când ne dorim să o relansăm”.
În prezent, există discuții în coaliție privind nivelul salariului minim, iar premierul Ilie Bolojan a sugerat înghețarea acestuia. Însă, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că a discutat cu comisarul european Roxana Mînzatu, care a avertizat că România ar putea intra într-o zonă de infringement dacă nu va majora salariul minim.