Florin Cîțu spune că România a avut în trimestrul al doilea o creștere economică de 13,6% semn că economia României și-a revenit după criza provocată de pandemie. El spune că acest lucru se datorează și românilor, pe care i-a numit „adevărații eroi”.

„V-am promis veşti extraordinare din economie: 13% creştere economică. Sună bine, nu? Mai ales că am trecut împreună prin contextul nefericit de anul trecut, când economia globală a suferit cea mai mare lovitură din ultima sută de ani. Economia României a fost închisă. În acel moment, nu aveam soluția pe care o avem astăzi, nu aveam vaccinul”, a spus Florin Cîțu.

Florin Cîțu a amintit de măsurile luate în 2020 pentru a salva economia – IMM Invest, reeaşalonarea datoriilor, amânarea ratelor la bancă.

„Am fost singurul optimist. Am promis că economia României va avea o revenire rapidă, o revenire în V. Am lucrat din greu şi am reuşit. Pentru asta vă mulţumesc vouă, dragi români. Nu aş fi reuşit fără voi. Adevărații eroi sunteți voi. Cifrele arată că economia României a depășit criza economică în doar un an”, a spus Cîţu.

„Pentru perioada următoare îmi doresc două lucruri: predictibilitate și stabilitate în viața economică”, a adăugat Florin Cîțu.

„13,6% e o cifră pe care trebuie să o reţinem. Indiferent de comnetariile în spațiul public, această cifră atestă că ne-am făcut foarte bine treaba. Guvernarea României nu e afectată de campania internă în PNL. Pentru mine, interesul românilor este cel mai important”, a spus Florin Cîțu.

„Întâi investim, avem creștere economică şi după aceea rezultatele sunt împărţite tuturor românilor, prin mecanismele economiei de piață și nu pe criterii politice. Obiectivul nostru este ca România să devină o destinație pentru investițiile cu valoare adăugată mare. Acest lucru este posibil cu o forță de muncă bine educată, dar și bine plătită”, a mai spus Florin Cîțu.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *