Florin Cîțu datornic în SUA. După dosarul beției la volan a premierului Florin Cîțu, încă o informație din aceeași perioadă pune premierul într-o lumină nefavorabilă. Florin Cîțu a rămas cu o datorie de 6.000 de dolari de acum 20 de ani, din perioada în care era student, pentru care păgubiții au angajat firme de recuperări creanțe și chiar investigatori profesioniști.
Informațiile apar într-un alt dosar de pe rolul unei instanțe de judecată din SUA. Potrivit Mediafax, preluat de B1TV, la 6 ani după plecarea din SUA, pe data de 21 iulie 2008, Florin Cîțu a fost chemat în judecată în instanța din Iowa pentru o datorie neplătită de 6.698,73 de dolari de pe un card de credit deschis la Maryland National Bank, N.A.
Banca americană își vânduse creanțele către firma de recuperare Clarke Jordan Financial LC, care-i cere lui Florin Cîțu într-un proces civil peste 9755,27 de dolari(cu taxe și penalități) pentru că nu și-ar fi respectat angajamentele semnate.
În zadar firma de recuperare de creanțe îl căutase pe Florin Cîțu la adresă, în bazele de date la care era abonat, folosind agende telefonice, internetul, sistemele de înregistrare a alegătorilor, a proprietăților și în evidența autovehiculelor, potrivit uzanțelor și procedurilor de recuperare a datoriilor din SUA.
Ulterior, Florin Cîțu a fost citat și de grefierul instanței pentru a se prezenta la proces ori să răspundă în scris acuzațiilor. În caz contrar, instanța i-a pus în vedere lui Cîțu că s-ar putea pronunța o hotărâre împotriva lui pentru despăgubirea solicitată.
Florin Cîțu, datornic în SUA. Autoritățile americane au angajat inclusiv un investigator profesionist să îl găsească pe Florin Cîțu.
Florin Cîțu însă era deja în România, devenind directorul unei cunoscute bănci, motiv pentru care instanța a închis dosarul la început de 2009.
Potrivit CV-ului, postat pe site-ul Guvernului, arată că în perioada desfăşurării acestor evenimente în instanţa americană (21 iulie 2008 – 24 februarie 2009) Florin Cîţu lucra în sistemul bancar românesc şi era director Pieţe Financiare în cadrul Departamentului Pieţe Financiare al ING Bank România.
Florin Vasile Cîţu era responsabil cu „rezultatele financiare pentru departamentele de arbitraj pe rata dobânzii şi rata de schimb, cu administrarea lichidităţii băncii, cu rezultatele departamentelor de vânzare a produselor financiare către clienţii companii mari, mici şi mijlocii şi cu departamentul de cercetare.”
După plecarea sa din SUA din 2002 şi până în 2008, Florin Cîţu îşi luase diplomă de la Center for Financial Studies din Frankfurt, lucrase ca economist la Banca Naţională a Noii Zeelande, fusese economist la Banca Europeană de Investiţii – Luxembourg şi economist/ consultant pentru companii private din sistemul financiar bancar, potrivit CV-ului său.