USR PLUS

USR PLUS sunt nemulțumiți de felul în care formațiunea politică este tratată în coaliție, purtătorul de cuvânt al acesteia, Ionuț Moșteanu, spunând că “în momentul ăsta pare că nu e foarte mult respect de la unii dintre parteneri”.

Acesta se declară nemulțumit de felul în care este făcută rectificarea bugetară și că miniștrii USR PLUS “nu sunt tratați corect”. Totodată, Moșteanu a spus că partidul său este deranjat de felul în care a fost făcut noul plan de investiții tip “PNDL”, în valoare de 50 de miliarde de lei.

„Uitându-ne la modul în care este pusă în spațiul public toată discuția legată de rectificarea bugetară și cum pare că nu sunt tratați corect miniștrii USR PLUS, uitându-ne la cum se întâmplă lucrurile și acest PNDL cu care suntem luați prin surprindere, avem nemulțumiri”, spune Moșteanu.

„Vreau să se clarifice lucrurile. Aștept să se încheie congresul PNL, să ne așezăm la masă, să redesenăm toate condițiile și criteriile și să revenim la programul de guvernare, să stabilim cum lucrăm și cum ne respectăm unii pe alții în această coaliție, că în momentul ăsta pare că nu e foarte mult respect de la unii dintre parteneri. Am fost parteneri loiali, am muncit, facem ce am zis că facem și vom face în continuare”, mai spune purtătorul de cuvânt al USR PLUS.

„Vrem să guvernăm în această coaliție în următorii 3 ani. Pentru asta trebuie loialitate”, a transmis Ionuț Moșteanu, la Digi24.

Întrebat dacă se pune problema retragerii încrederii pentru premierul Florin Cîțu, liderul deputaților USR PLUS a precizat:

„Trebuie să avem o discuție, o analiză. Ne apropiem ușor de un an de guvernare și să vedem în ce măsură și premierul și miniștrii și-au făcut treaba pentru care au fost puși acolo. Niciunul dintre ei n-a primit un mandat în alb”, mai spune purtătorul de cuvânt din USR PLUS.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *