marți, octombrie 6, 2026
18 C
București

Florin Cîțu îl trimite pe Cioloș la PSD și AUR: Are acum posibilitatea să negocieze cu aliații săi de la moțiunea de cenzură

Președintele PNL și premierul demis Florin Cîțu transmite, într-un mesaj scris marți, pe Facebook, că PNL va discuta cu Dacian Cioloș după ce acesta va găsi soluția unei majorități alături de PSD și AUR.

„Am luat act de desemnarea făcută de președintele Klaus Iohannis. De astăzi, responsabilitatea lui Dacian Cioloș, ca premier desemnat, este una imensă. Are acum posibilitatea să negocieze cu partidele care au susținut moțiunea de cenzură (PSD și AUR), pentru a forma majoritatea necesară învestirii unui guvern stabil”, spune Florin Cîțu.

„PNL va discuta cu domnul Cioloș, după ce acesta va găsi soluția unei majorități împreună cu aliații săi de la moțiunea de cenzură, PSD și AUR. Mâine PNL va discuta situația politică la zi într-o ședință BPN”, scrie Florin Cîțu, pe Facebook.

Și secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, a declarat că desemnarea lui Cioloș „vine în urma lucrului întâmplat în Parlament”. Acolo s-a dovedit că existe o majoritate PSD-AUR-USR și această majoritate trebuie să formeze un guvern. Acum are ocazia să guverneze”, a declarat Vîlceanu.

Președintele USR, Dacian Cioloș, a scris un mesaj pe Facebook după ce președintele Klaus Iohannis l-a anunțat ca fiind premier desemnat, că „este o onoare și o mare responsabilitate”. Cioloș spune că este gata să îți asume guvernarea și să înceapă negocierile cu celelalte partide.

”Există o majoritate USR, PSD, AUR care s-a unit, eu cred că nu sunt atât de cinici să fi dat o majoritate fără să aibă o soluție de premier. Noi vom încerca să facem o altă majoritate. PNL își asumă guvernarea și vom încerca să facem majoritate în perioada următoare”, a mai spus Florin Cîțu.

Întrebat dacă ar accepta să rămână la guvernare alături de USR, cu Dacian Cioloș, Florin Cîțu a spus că ”PNL are o decizie BEX foarte clară care spune că dacă USR votează moțiunea împotriva guvernului PNL, nu putem să mergem la guvernare cu ei”.

Ultimele știri

Grupul PACE pune condiții pentru votul pe guvern. Ce trebuie să facă premierul desemnat

PACE – Întâi România va vota viitorul guvern doar dacă se renunță la măsurile impuse de Bolojan.

Victor Ponta avertizează asupra blocajului politic. „Noi chiar ne scufundăm”, spune fostul premier

Victor Ponta avertizează că România „chiar se scufundă” în contextul blocajului politic prelungit și al negocierilor pentru un nou premier.

Gigi Nețoiu, amendat din nou de Apele Române. Ce a refuzat să facă a doua oară

Gigi Nețoiu a fost amendat din nou pentru ferma sa neautorizată din Dolj, ajungând la 160.000 de lei plătiți autorităților.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine