Florin Cîțu a fost întrebat dacă, în contextul scumpirilor masive din ultima vreme, România va putea face față. Președintele PNL a propus o măsură ”care-i ajută pe oameni, pe antreprenori și ne lasă și venituri la buget”.
„Eu niciodată nu voi susține și am explicat de ce nu susțin intervenția în piață. Pentru că au fost exemple și situații în care s-a intervenit și după aceea s-a ajuns la penurie. Avem exemplul Ungariei, în Polonia s-au întors acele măsuri”, a spus Florin Cîțu.
„Ceea ce noi trebuie să facem și să ne gândim este cum să creștem veniturile românilor, tuturor românilor, nu doar ale celor de la stat. Rămân la ideea că cea mai bună măsură, acum, este o reducere a contribuțiilor. Asta ar însemna venituri mai mari imediat pentru toți românii, toți cei angajați și ar ajuta în această situație în care cresc prețurile. Alte măsuri nu ar face decât ca pe termen scurt să corecteze cumva lucrurile, dar pe termen lung vor crea mai multe probleme”, a mai spus Florin Cîțu.
„Privind reducerea CAS, este o discuție de fiecare dată despre impact, dar eu vorbesc despre celălalt impact. Impactul susținerii efortului de la buget pentru facturi, care este mult mai mare. Ceea ce propun eu este o măsură care-i ajută pe oameni, pe antreprenori și ne lasă și venituri la buget pe care le luăm suplimentar din impozitarea sectorului energetic.Dar bineînțeles că voi face mai mult ca să îi conving pe colegii de coaliție că este cea mai bună măsură în acest moment“, a precizat Florin Cîțu, președintele PNL.
Consiliul Concurenţei monitorizează piaţa carburanţilor şi investighează situaţiile în care preţurile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică.
Anticiparea unui anumit preţ ce ar trebui practicat de către o companie şi anunţarea acestuia în piaţă poate intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei.