Florin Cîțu, liderul PNL, s-a transformat în nici două luni din cel mai mare dușman al PSD prietenul social-democraților. La congresul PNL, din 25 septembrie, Cîțu, care spunea despre el că este un politician atipic care nu minte, a susținut în fața celor 5.000 de delegați că, atâta timp cât va fi el președinte al PNL, partidul nu va face o alianță cu PSD pe care îl va ține în opoziție și după 2024.

Ieri, pe 4 noiembrie, la o lună după ce PSD l-a dat jos prin moțiune de cenzură, Florin Cîțu spune că, dacă reușește o guvernare cu PSD „e ok”.

„Eu nu voi purta niciodată o geacă pe care scrie „Votaţi PSD!” Pe mine nu o să mă vedeţi niciodată în ipostaza de a forţa o moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern. (…) Cât sunt eu preşedinte al PNL nu vom face alianţă cu PSD.Ne delimităm de acest partid toxic, îl ţinem în opoziţie acum, dar şi după 2024”, a spus Florin Cîțu.

„Pe mine nu o să mă vedeţi niciodată în ipostaza de a forţa o moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern. Suntem liberali. Nu facem ca Dragnea. Aceste lucruri le vedeţi la PSD, nu la liberali. Colegii care nu au înţeles asta până acum înseamnă că nu cunosc valorile liberale, iar locul lor este în opoziţie. Da, recunosc, sunt un politician atipic – eu nu mint. Am făcut ce am promis și am făcut bine”, spunea Florin Cîțu pe 25 septembrie.

Florin Cîțu, 4 noiembrie.

„Am vorbit despre proiectele importante pe care deja le avem în programul de guvernare, dar și despre alte proiecte care ar putea să intre.A fost o primă discuție bună pe proiecte obiective și să găsim soluții la această criză politică.A fost o variantă interesantă cu un premier care să se schimbe o dată la doi ani. Nu s-a ajuns la concluzii”, a spus Florin Cîțu.

„Am găsit multe lucruri care ne pot uni. Avem o criză în sănătate, în energie și pentru acestea avem nevoie de o guvernare stabilă. Dacă reușim cu cei de la PSD să facem acest lucru este ok. Decizia o luăm în PNL. Mergem la partid, prezentăm cele două variante cu plusuri și minusuri. Nu s-a discutat despre portofolii și ministere”, a declarat Florin Cîțu, premierul interimar.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *