Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a spus la România TV că vrea să candideze pentru funcția de primar al Bucureștiului în 2024 și că PSD va avea „un candidat bun și pentru alegerile prezidenţiale, pe care eu îl voi susține sper din postura de primar general”.
„Le mulțumesc celor care au încredere și nu s-au lăsat păcăliţi de campanii mincinoase la adresa mea, la adresa soțului, a familiei, a echipei din care fac parte și că ne evaluează după comportamentul pe care îl avem, după rezultate, după ce propunem.Noi am insistat mult la realizarea programului de guvernare pe măsurile sociale, am insistat foarte mult pe creșterea pensiilor, pe sprijinul pentru pensionari să treacă iarna, pe creşterea alocațiilor, pe a 13-a indemnizație pentru persoanele cu dizabilităţi”, a spus Gabriela Firea.
„Vedem cât s-au scumpit facturile, ce impact a avut liberalizarea pieței și am spus că trebuie ca cele mai vulnerabile categorii să fie ajutate și lucrurile merg mai departe. Nu am vrut să fie deficit excesiv că sufeream, scădea puterea de cumpărare. Le-am luat pe cele care nu puneau în pericol”, spune Gabriela Firea.
„Avem colegi foarte bine pregătiți, care vor participa la o cursă internă pe sistem american și vom avea un candidat bun și pentru alegerile prezidenţiale, pe care eu îl voi susține sper din postura de primar general, pentru că, la momentul prezidențialelor, vor fi fost depășite cele locale. Este decizia mea, îi prețuiesc pe români și am dovedit-o în multe ocazii, dar cred că menirea mea este aceea de a rezolva lucuri de sistem din Capitală. Este păcat că s-a întrerupt activitatea mea prin minicună, fraudă, manipulare”, mai spune Gabriela Firea.
„Lucrurile mergeau mai bine în perioada asta, și mai am multe de spus din punct de vedere administrativ. Ce se va întâmpla peste niște ani, nu putem spune, dar următoarele două mandate aici mă văd și aici am abilități”, a declarat Gabriela Firea la România TV.
Senatorul PSD anunțase în noiembrie că şi-ar dori să candideze pentru un nou mandat de primar general la viitoarele alegeri locale.