Gabriela Firea spune că PSD vrea alianță cu Pro România și ALDE, dar sunt „colegi” care lucrează împotriva partidului

Gabriela Firea spune că PSD își dorește și acum o alianță cu Pro România și ALDE pentru alegerile locale dar discuțiile au intrat într-un impas pentru că există colegi din partid care ”pun umărul ca această alianță să nu se realizeze”.

„Noi ne-am dorit și ne dorim în continuare o alianță cu Pro România, cu ALDE și alte formațiuni politice care consideră că programul meu de guvernare locală a fost dus, în mare parte, la bun sfârșit în acești patru ani și care cred că ceea ce gândesc eu pentru următorii patru ani pentru București sunt lucruri foarte bune pentru bucureșteni. Suntem, în acest moment, într-un impas, dacă poate fi numită așa situația în care nu semnăm nimic, niciun protocol, niciun document. Sunt discuții, dar zilele trec cu rapiditate, ne apropiem cu pași repezi de perioada alegerilor, în cazul în care se organizează pentru că viața politică este atât de fluctuantă și de imprevizibilă de foarte multe ori, încât ne putem aștepta să se anunțe că nu vor mai avea loc alegeri locale anul acesta și se vor transfera pentru anul viitor atât alegerile locale, cât și cele parlamentare. Eu mă aștept la absolut orice”, a spus Gabriela Firea, potrivit Ps News.

Amânarea alegerilor din pricina pandemiei este luată în calcul în ședințele PSD, spune Gabriela Firea.

„Nu sunt speculații, sunt aspectele pe care le discutăm în ședințele pe care le avem, informațiile pe care ni le transmite președintele partidului, Marcel Ciolacu, probabil din discuțiile la nivel înalt care au loc în această perioadă și în mai multe ședințe de Comitet Executiv ne-a spus că este posibil, în funcție de evoluția pandemiei, să se amâne inclusiv alegerile locale, cât și cele parlamentare, pentru primăvara anului viitor. Nu a anunțat această informație cu certitudine, ci cu un grad de probabilitate. Probabil pe această situație incertă se bazează și cei care încă nu vor să încheie alianța, așteptând să vadă ce se mai întâmplă. (…) Sunt convinsă că am și colegi care nu mă simpatizează foarte tare și, probabil, unii dintre ei pun umărul ca această alianță cu Pro România să nu se realizeze”.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

SUA vor construi în România un poligon modern de antrenament pentru tancuri, într-o zonă de graniță

Armata Statelor Unite va colabora cu Armata Română pentru...

Românii primesc o nouă lovitură în plin val de scumpiri: Ratele vor exploda din octombrie. La cât ajunge IRCC

Peste 500.000 de români se pregătesc să facă față...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine