marți, septembrie 22, 2026
13.2 C
București

Generalul (r) Virgil Bălăceanu: legea pregătirii populației pentru apărare trebuia modificată de mult. Șeful Armatei nu a transmis un mesaj „alarmist”

Legea pregătirii populației pentru apărare urma să fie modificată de mai mult timp, alături de alte prevederi din cadrul Ministerului Apărării, astfel că declarațiile șefului Marelui Satului Major, generalul Gheorghiță Vlad, cu privire la crearea unui corp de rezerviști voluntari, gata să vină la arme în orice moment, nu este deloc alarmist, consideră generalul Virgil Bălăceanu.

Generalul (r) Virgil Bălăceanu a vorbit despre necesitatea amendării mai multor legi în cadrul Ministerului Apărării, inclusiv a legii pregătirii populației pentru apărare. Acest pachet de legi circulă de ani de zile pentru avizare, iar întârzierea în acest proces a fost subiectul mai multor discuții.

Bălăceanu a subliniat într-o emisiune B1TV importanța finalizării acestor avize și a promovării proiectului de amendare a legii. El a menționat că proiectul a fost inițiat de aproape trei ani și că este esențial să se acorde atenție acestei întârzieri.

În foarte multe emisiuni am abordat problema întârzierii circuitului de avizare a acestei legi, amendamente la legea pregătirii populației pentru apărare. Sigur că vocea mea nu putea fi auzită. De data aceasta, vocea șefului Apărării este auzită. Mai puțină importanță are în acest moment că n-a ajuns proiectul în Parlament, că până la urmă vorbim de Guvern, și Guvernul nu are în responsabilitate problemele de apărare? Acest proiect este inițiat de aproape trei ani de zile”.

De ani de zile circulă pentru avizare. Nimeni nu a observat că un proiect de maximă importanță nu a fost avizat și se întârzie, și să se solicite? Cred că și Parlamentul are dreptul să solicite Guvernului de ce se întârzie cu avizele la un asemenea proiect, fiind de importanță majoră. Comisiile de apărare cred că sunt în cunoștință de cauză că s-a inițiat un asemenea proiect, fiind preocupate de ceea ce înseamnă pregătirea populației pentru apărare din perspectiva voluntariatului”, a declarat generalul Virgil Bălăceanu.

Bălăceanu a subliniat că este nevoie de o analiză rapidă și eficientă a acestui proiect, mai ales că acesta are o importanță majoră pentru pregătirea populației pentru apărare, cu accent pe voluntariat. El a sugerat că atât Parlamentul, cât și comisiile de apărare ar trebui să solicite Guvernului explicații cu privire la întârzierea avizelor.

În aceste condiții mesajul șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, nu este deloc alarmist și trebuie imediat luat în seamă, spune generalul Bălăceanu.

Mesajul domnului general Vlad nu este deloc alarmist. Este mesajul care face să gândim serios și avizele, să le terminăm într-un timp cât mai scurt. Nu e posibil să dureze mai bine de doi ani de zile! Pe de altă parte, analiza cu celeritate, deși am intrat indirect în campanie electorală, în Parlament, a acestui proiect”.

De asemenea, generalul a menționat că Ministerul Apărării propune amendarea mai multor legi, inclusiv a legii apărării și a regimului armelor și munițiilor. Printre aceste propuneri se numără și acțiuni legale asupra dronelor care intră neautorizate în spațiul aerian, pentru a permite execuția focului în mod legal.

Menționez că Ministerul Apărării propune pentru amendare mai multe legi, e un pachet de legi, și legea apărării, și de organizare și funcționare a ministerului, și regimul armelor și munițiilor, și acțiunea asupra aeronavelor care intră neautorizate în spațiul aerian ca să putem executa foc asupra dronelor în mod legal. Lucrurile trebuie privite în ansamblu” a conchis generalul Bălăceanu.

Ultimele știri

În Parlament se fac deja calcule post-Mureșan: Don Quijote al liberalilor este trecut la ”pierdute” și liderii se gândesc la următorul pas

Mureșan continuă demersul de formare a guvernului, fără sprijin parlamentar suficient. Liderii politici discută deja despre următorul candidat la premier.

Un balcon s-a prăbușit de la etajul 7, în București. Plăcile de beton au distrus o mașină parcată

Un balcon a cedat de la etajul 7 al unui bloc din sectorul 4, distrugând o mașină parcată. Nu au fost victime.

Nicușor Dan exclude o coaliție PSD-AUR. Vede varianta tehnocrată sau rotativa la guvernare

Nicușor Dan spune că PSD și AUR nu au majoritate pentru un guvern comun. Președintele vede alte variante: tehnocrat sau rotativă.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine