Dialog halucinant în Parlament. George Simion: „Uitați ce supărată este doamna Gorghiu”. Alina Gorghiu: „Urlați ca o maimuță”

Un schimb de replici a avut loc joi între Alina Gorghiu și George Simion, în timpul ședinței reunite a plenului pentru citirea moțiunii de cenzură. Liderul AUR George Simion a acuzat-o pe vicepreședinta Senatului că încalcă Constituția, în vreme ce Alina Gorghiu l-a făcut „maimuță”.

George Simion: – Uitați ce supărată este doamna Gorghiu. Doamna Gorghiu, încălcați Constituția!

Alina Gorghiu: – (…) Dumneavoastră urlați ca o maimuță și n-are voie nimeni să spună nimic aici.

George Simion: – Urlu ca o maimuță, zice doamna Gorghiu.

Alina Gorghiu: – Știți de ce? Pentru că ați pus mâna pe domnul Roman fizic, colegii dvs. se poartă ca niște huligani. Nu este în regulă să agresați un deputat.

George Simion: – N-am pus mâna eu. Nu e în regulă să încălcați Constituția. N-avea de ce să conducă el această ședință.

Scena a avut loc în plenul reunit al Parlamentului, convocat de preşedinţii Camerei Deputaţilor și Senatului, Ludovic Orban și Anca Dragu, la ora 16.00, pentru citirea moţiunii de cenzură iniţiată de USR PLUS şi AUR împotriva Guvernului Cîțu, scrie Digi 24.

Ședința a început cu un scandal uriaș, având ca miză cine conduce ședința, în lipsa lui Ludovic Orban, care și-a delegat atribuțiile și a absentat. Deputatul PNL Florin Roman s-a ținut cu mâinile de microfon, în timp ce chestorii trăgeau scaunul de sub el, în încercarea de a conduce ședința plenului reunit.

În cele din urmă el a fost evacuat de la prezidiu, iar ședința a fost condusă de Anca Dragu, președinta Senatului.

Ultimele știri

Cerșetor cu Lexus, prins la Iași. A strâns peste 9.000 de lei în opt ore, de Sfânta Parascheva

Un bărbat care cerea bani la Iași, de Sfânta Parascheva, a fost prins cu 9.147 de lei și un Lexus.

Fermierii europeni sunt sufocați de birocrație. Un studiu comandat de Bruxelles cere simplificarea celor 50.000 de reguli din PAC

Un studiu comandat de Comisia Europeană arată că fermierii se confruntă cu peste 50.000 de cerințe birocratice din PAC și propune simplificarea procedurilor.

Motorina va rămâne scumpă până în 2027. Agenția Internațională pentru Energie avertizează asupra unui deficit prelungit

AIE avertizează că motorina ar putea rămâne insuficientă pe piețele mondiale până în a doua jumătate a anului 2027, chiar dacă petrolul își revine.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine