Preşedintele AUR, deputatul George Simion, a precizat, miercuri, după adoptarea bugetului de stat pe anul 2023, că acesta este „o bătaie de joc” şi a adăugat că „este o ruşine” că îl avem ca prim-ministru pe Nicolae Ciucă.
„Este o ruşine că-l avem ca prim-ministru pe Nicolae Ciucă, după cum este o ruşine că, la o săptămână după ce n-am fost primiţi în Schengen, Klaus Iohannis a ieşit la microfon şi a spus că nu ar trebui boicotată Austria şi nu trebuie să boicotăm companiile austriece pentru că, nu e aşa, nu mai suntem o ţară suverană, suntem o biată colonie care nu are voie să se gândească la propriul buget. Noi nu avem voie nici măcar în declaraţiile publice să spunem că Austria ne-a jignit şi trebuie să-şi ia companiile care ne exploatează din România – de la bănci, la gaze naturale, la lemne. Pentru că prietenul domnului Iohannis, domnul Schweighofer, nu trebuie atins nici măcar cu o floare”, a declarat George Simion.
„Ne chinuim să mai dăm doi lei la pensie, un leu la salariu şi să reparăm, din 100 de poduri, unul sau două. De unde se avem bani în buget, dacă Austria, Olanda şi alte ţări care nu ne primesc în Schengen, îi trimit în plic lui Klaus Iohannis ce are de făcut şi externalizează toţi banii. Niciun leu pentru reindustrializarea ţării, niciun leu pentru noi facilităţi energetice, niciun leu pentru marea infrastructură şi să fim bucuroşi că ce? Că îl avem pe Klaus Iohannis încă doi ani la Cotroceni. Asta nu e ţară, nu mai suntem suverani, nu mai suntem independenţi, suntem conduşi, din păcate, de nişte slugi umile, care, după ce că nu am fost primiţi în Schengen, mai stau în continuare în genunchi şi zic: Mulţumim, Austria, mulţumim din suflet poporului austriac, că nu ne-aţi primit în Schengen. Bravo PSD, Bravo PNL”, a susţinut George Simion, liderul AUR.