George Simion, amenințat cu moartea după vizita în Londra. AUR a depus plângere penală: „Cerem să ancheteze aceste instigări criminale”

Liderul AUR, George Simion, a fost amenințat cu moartea pe rețelele de socializare, după ce a participat la Festivalul Libertății de Exprimare de la Londra. „AUR a depus plângere penală împotriva tuturor celor care au incitat la ură și violență”, a transmis formațiunea. 

Liderul AUR, George Simion, a fost amenințat cu moartea pe rețelele de socializare, după ce a participat la Festivalul Libertății de Exprimare de la Londra. „AUR a depus plângere penală împotriva tuturor celor care au incitat la ură și violență”, a transmis formațiunea.

„Extrema stângă din România și-a dat din nou arama pe față. În urma participării președintelui AUR, George Simion, la Festivalul Libertății de Exprimare de la Londra (Free Speech Festival), cel mai mare eveniment dedicat libertății, drepturilor și suveranității organizat vreodată în capitala Marii Britanii, acesta a fost ținta unui val de amenințări odioase pe rețelele de socializare. Cei care se pretind <apărători ai democrației> au ajuns să celebreze moartea. Au scris fără pic de rușine că George Simion ar trebui <să pățească la fel ca Charlie Kirk>, activistul american pro-libertate ucis cu sânge rece acum câteva zile. S-au găsit indivizi care au vorbit despre lunetiști, care au spus <unde n-ar da Dumnezeu> sau au cerut, pur și simplu, eliminarea fizică a unui lider politic ales de peste cinci milioane de româniAcești indivizi care se bucură de asasinarea unui tânăr de 31 de ani, tată a doi copii, ar fi în extaz dacă George Simion ar avea aceeași soartă”, a transmis formațiunea.

„Suntem în fața unui război spiritual: binele contra răului, libertatea contra tăcerii impuse prin frică. AUR a depus plângere penală împotriva tuturor celor care au incitat la ură și violență. Nu vom accepta ca România să devină un spațiu unde libertatea de exprimare se plătește cu viața. Cerem autorităților să își facă datoria, să ancheteze aceste instigări criminale și să dea un semnal clar: în România anului 2025 nu se moare pentru idei politice. Amenințările, indiferent cui se adresează, reprezintă fapte grave, care sunt sancționate conform legii penale. numele libertății, al democrației și al celor care cred în Dumnezeu și în suveranitatea poporului român, vom merge până la capăt. Pentru că nu există cale de mijloc între lumină și întuneric”, a mai precizat AUR.

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a transmis o precizare oficială în urma apariției în spațiul public a amenințărilor cu moartea adresate lui George Simion.

„În legătură cu informațiile apărute în spațiul public, referitoare la amenințări cu moartea adresate pe rețelele sociale unui om politic, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliție Române este abilitat să facă următoarele precizări: Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt garantate, conform Constituției României. Această libertate nu poate fi folosită ca pretext pentru încălcarea legii.  Amenințările, indiferent cui se adresează, reprezintă fapte grave, care sunt sancționate conform legii penale”, a transmis Poliția Română.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Ministrul Energiei negociază „intens” cu CE pentru amânarea închiderii centralelor pe cărbune. Termenul limită

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că se află...

Anunțul Primăriei Sectorului 4 după descoperirea construcției vechi de sub Planșeul Unirii. Au intervenit arheologii

Arheologii intervin în lucrările de la Planșeul Unirii din...

Olguța Vasilescu, după consultările privind reforma administrației locale: Ministerul Dezvoltării propune reducerea a 13.000 de posturi

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat miercuri, după...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine