george simion 620x400 1

În 2024, lupta politică se va da între două blocuri, blocul PSD și blocul AUR, este nevoie de sânge proaspăt în politica românească, iar în 2024, partidele care au condus până acum România nu vor mai strânge o majoritate, a spus George Simion, liderul AUR, la congresul Partidului European din România.

„Este nevoie de sânge proaspăt în politica românească și este nevoie de partide noi pe scena politică românească. Sunt convins că la următoarele alegeri, în 2024, partidele care au condus România nu vor mai strânge o majoritate și, în sfârșit, România se va putea guverna singură. (…)

Astăzi nu mai este vorba despre stânga și despre dreapta. Astăzi vorbim despre patrioți și globalisti. Avem ștampile, avem sigle de partid, avem filiale cu identități și cu personalități care vor candida în 2024. Pentru mine, dincolo de ștampile, de sigle, de statut de partid, mult mai importanți sunt oamenii. Și sunt astăzi aici și cred în victoria din 2024 pentru că eu cred în oamenii pe care îi vom avea în alianța noastră comună”, a spus George Simion, citat de Mediafax.

El a afirmat afirmă că există două blocuri care vor candida în 2024: „blocul PSD – al globaliștilor, al forțelor antinaționale care au distrus România, și blocul AUR – al patrioților, al forțelor naționale, al celor care vor România reconstruită”.

„Avem, în 2024, o luptă nu doar în țară”, a mai spus Simion, subliniind că este convins că Partidul Republican din Statele Unite ale Americii, ce reprezintă forțele patriotice, va reuși să recucerească puterea în SUA și va înfrânge blocul globalist.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *