simion 1 jpg

Europarlamentariu AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), anunță George Simion.

„Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), cel mai important grup conservator din Parlamentul European. Sper ca alături de celelalte guverne conseratoare din ECR să asigurăm prosperitate naţiunilor europene şi să oprim ideea unui suprastat federal european”, a declarat preşedintele AUR, George Simion, conform unui comunicat de presă al partidului.

Conducerea ECR a aprobat în această după-amiază, cu unanimitate de voturi, integrarea celor cinci europarlamentari AUR în grup, urmând să lupte, de la Bruxelles, umăr la umăr pentru interesele europenilor, susține partidul extremist.

AUR a trimis în Parlamentul European, ca urmare a votului de la alegerile din 9 iunie, șase eurodeputaţi: Cristian Terhes, Claudiu Târziu, Gheorghe Piperea, Adrian Axinia, Georgiana Teodorescu şi Sturdza Şerban Dimitrie.

Cristian Terheș a subliniat pentru G4MEdia, că el era deja în grupul ECR și că nu este membru AUR. „Doar cei cinci reprezentanți AUR au fost acceptați în grupul ECR. Eu eram deja membru în grupul ECR. Eu sunt în PNCR, iar la alegerile europarlamentare am fost cu AUR într-o alianță electorală”, a transmis Terhes.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *