ferechet

Mircea Fechet, ministrul Mediului, a transmis că „apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere”, după ce pescarii din Constanța au observat, miercuri, o pată neagră care se îndrepta spre mal și au alertat autoritățile.

În acest moment nu există niciun pericol pentru că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, după ce o pată care plutea miercuri pe mare a fost observată de turiștii de pe litoral.

„În acest moment, nu există niciun pericol. Am fost informat de la momentul producerii acestui fenomen, pentru că există un dispecerat la nivelul Ministerului.

Când situația o impune, obligația autorităților este aceea de a preveni și de a comunica persoanelor care pot fi afectate pentru a se lua măsuri în timp real.

Din informațiile pe care le am azi, nu există niciun pericol”, afirmă Mircea Fechet, potrivit Mediafax.

El spune că pe litoral este un disconfort pentru turiști, însă delimitează „disconfortul de o eventuală poluare, care ar putea pune în pericol fie turiștii, fie biodiversitatea”.

„În acest moment, din informațiile pe care le am la dispoziție, apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere”, dă asigurări, în final, ministrul Mediului.

Pescarii din zona plajei din Constanța a fost cei care au sesizat, miercuri dimineață, apariția acelor pete și au alertat autoritățile, care au anunțat că se vor deplasa în zonă, vor preleva probe și vor încerca să stabilească despre ce este vorba cu exactitate.

 

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *