George Simion, show în Parlament: „Domnule Bolojan, mă uit în ochii dumneavoastră, cu ce vă au la mână, cu ce vă șantajează?” / „Libertate pentru Călin Georgescu!”

Liderul AUR George Simion a lansat marți, în plenul Parlamentului, un atac dur la adresa Guvernului Niculescu și a partidelor care urmează să voteze învestirea noului Executiv. Simion a anunțat că partidul său va acorda zero voturi Cabinetului și le-a cerut parlamentarilor, inclusiv celor din PNL, să nu susțină noul Guvern. Discursul său a provocat reacții din băncile PSD.

George Simion a anunțat de la tribuna Parlamentului că AUR nu va vota învestirea Cabinetului Niculescu. „Nu trebuie să menținem suspansul. Știți foarte bine câte voturi o să primiți din partea AUR pentru acest nou guvern-marionetă. Același număr pe care l-ați primit și pentru cele anterioare: zero”, a declarat liderul AUR.

Președintele AUR s-a adresat ulterior parlamentarilor care urmează să decidă soarta noului Executiv, inclusiv celor din PNL. „Noi nu suntem trădători, cum sunt alții care comentează, dar nu prea se prezintă. Fac un apel către toți parlamentarii cu coloană vertebrală. Sunt câțiva și pe la liberali și o să conteze foarte mult fiecare cum votează. Nu vă murdăriți și nu votați acest guvern! Nu va face decât să continue sărăcirea populației. Rămâneți loiali celor care v-au votat. Rămâneți loiali poporului român”, a spus Simion.

Pe fondul acestor declarații, din sală au venit reacții din partea unor parlamentari PSD, care i-au strigat „Lulea, Lulea” și „Ce-ai de faci așa?”.

Critici la adresa situației din Franța

Simion și-a continuat discursul cu o referire la evenimentele din Franța, pe care le-a folosit pentru a critica direcția politică europeană. „În aceste zile, pentru că a fost menționată Franța, Uniunea Europeană, mă uit cu îngrijorare către ceea ce se întâmplă în Paris. Jaf, vandalism, politici bezmetice, incoerente. E clar că nu asta este direcția pe care trebuie să meargă țara. Nu trebuie să acceptăm dictate impuse. Și nu trebuie să acceptăm așa ceva. Spuma asta îmbâcsită, această plebe, să ajungă a fi stăpână și pe țară, și pe noi”, a afirmat liderul AUR.

Liderul AUR a acuzat apoi partidele care urmează să voteze Cabinetul Niculescu că ar fi mimat o ruptură politică în ultimele cinci luni. „Niciodată! De cinci luni de zile vă prefaceți că vă certați. Că ați rupt alianța și astăzi ajungeți să votați cot la cot. Și ce chin, ce jale a fost că vom trăda noi, că votăm Guvernul Veștea, că am făcut o alianță cu PSD-ul. Trebuie să fim onești cu cei care ne susțin”, a spus Simion.

Apel direct către Ilie Bolojan

Simion s-a adresat direct lui Ilie Bolojan, cerându-i să explice motivele susținerii noului Executiv. „Domnule Bolojan, mă uit în ochii dumneavoastră. Cu ce vă au la mână? Cu ce vă șantajează? Nu vă mai ascundeți în spatele unor cuvinte mari, pe care le-am auzit și de la domnul Grindeanu mai devreme: responsabilitate, stabilitate”, a declarat liderul AUR.

El a continuat atacul la adresa partidelor care susțin Cabinetul Niculescu, catalogând drept trădare votul lor din plen. „De fapt, ce faceți voi astăzi aici? Și mă uit la voi cum vă uitați cu ură. Ce faceți voi aici se cheamă trădare. Ce faceți voi aici de cinci luni de zile este să încercați să dați aspirine unui pacient bolnav de cancer, care are nevoie urgentă de operație, are nevoie să meargă la tăiere”, a spus Simion.

Președintele AUR a susținut că ruptura dintre partidele care au guvernat împreună ar fi fost doar o aparență, iar acum ar pregăti deja eventuale moțiuni de cenzură. „Și acum, total nedemocratic, pentru că au fost două propuneri, au trecut 60 de zile. Faceți rocada la guvernare și păcăliți lumea că ați rupt alianța și înțelegerea. Voi sunteți înțeleși de mult. Deja vă gândiți la moțiuni de cenzură. Știți cum? O să veniți la noi să semnăm moțiuni de cenzură? Voi, care astăzi vă dați votul pentru acest guvern?”, a afirmat Simion.

Acuzații privind sărăcirea populației

Liderul AUR a legat susținerea noului Guvern de teama partidelor față de o eventuală organizare a alegerilor și a criticat evoluția economiei. „Dacă vouă vă e frică de popor și de alegeri, înseamnă că acolo este răspunsul pe care îl tot căutăm de cinci luni. De cinci luni de zile continuă sărăcirea românilor, prăbușind cursul euro-leu, mărind inflația, scumpind prețul la energie. Asta se simte în buzunarul fiecărui român. Continuați atacul la fiecare categorie socială, de la pensionari la antreprenori. Și acel curs leu-euro a crescut și crește în fiecare zi, deși eu nu sunt președinte. Și nici AUR nu este la guvernare. Și, cu siguranță, acel curs leu-euro, și cu acest guvern-marionetă, o să crească în continuare. De cinci luni de zile vă jucați de-a poliția politică și hărțuiți propriii cetățeni”, a declarat Simion.

Spre finalul acestei părți a discursului, Simion a cerut din nou eliberarea lui Călin Georgescu, de la tribuna Parlamentului. „Așa că o spun din nou, clar și răspicat, de la tribuna acestui Parlament: libertate pentru Călin Georgescu!”, a declarat liderul AUR.

Reacții în plen și mesaj despre familia Georgescu

Invocarea numelui lui Călin Georgescu a provocat noi reacții în sală, la care Simion a răspuns ironic parlamentarilor. „Vai, ce vă excitați când auziți numele acesta! Un om ales de popor, nu? E de râs, dacă n-ar fi de plâns”, a spus liderul AUR.

Simion a vorbit apoi despre soția lui Călin Georgescu, pe care a descris-o drept o mamă aflată într-o situație dificilă din cauza unor sechestre pe care le-a numit abuzive. „Mie mi s-a rupt inima când am văzut-o pe soția domnului Georgescu. O mamă cu copii. Aveți puțin respect, pentru că, dacă nu aveți respect pentru ea, nu aveți respect nici pentru cetățenii României. O mamă care riscă să fie dată afară din casă prin niște sechestre abuzive. Mă așteptam să văd o femeie disperată, dar n-am văzut asta. Am văzut o femeie care luptă pentru soțul și familia ei. O femeie hotărâtă, puternică, luptătoare. Așa trebuie să fie și România noastră!”, a afirmat Simion.

Liderul AUR și-a încheiat discursul cu un ultim atac la adresa adversarilor politici și a unor posturi de televiziune. „Așa că puteți să vă zvârcoliți voi și să faceți în toate felurile, pe la posturile voastre de televiziune. Nu puteți amâna inevitabilul. Hai să zic: puteți doar să-l amânați. Dumnezeu să binecuvânteze poporul român!”, a mai spus Simion la final.

Ultimele știri

Ministerul Economiei propune transformarea ROMARM în holding industrial: Ce prevăd cele patru documente strategice

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, condus de Irineu...

Ultimele vorbe ale lui Ilie Bolojan premier. Ce a transmis șeful PNL, la final de mandat

Ilie Bolojan a pregătit terenul pentru predarea funcției de...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine