george simion 620x400 1

Preşedintele AUR, deputatul George Simion, a spus că deputaţii din grupul său vor vota împotriva proiectului de lege privind pensiile speciale, pentru că „taie doar 10% din cuantumul pensiilor speciale” şi are o formă „inacceptabilă”, relatează Agerpres.

„Domnule Cătălin Drulă, sper că şi anul viitor o să luptaţi pentru tăierea pensiilor speciale, când nu veţi mai fi în Parlament. Aţi comis o eroare, nu doar dumneavoastră veţi vota împotriva acestei forme a legii care taie doar undeva la 10% din cuantumul pensiilor speciale. O să aşteptăm şi vom cere supunerea la vot amendamentelor noastre care au fost respinse în comisii. Colegii noştri au votat la Senat în speranţa că orice tăiere din pensiile speciale este bună, dar forma asta este inacceptabilă şi AUR se opune acestei forme prin care vă faceţi că faceţi”, a spus Simion în plenul Camerei Deputaţilor.

El a adăugat că prin această lege nu este tăiată nicio pensie specială şi, mai rău, pune categorii întregi sociale „în tagma jefuitorilor”.

„Aţi spus aici poliţişti, militari care au pensii de 3.000 – 3.500 de lei şi teoretic ar fi speciali. Acelea sunt pensii de serviciu şi nu faceţi ce ar trebui să faceţi, nu tăiaţi pensiile nesimţite de 7.000, 8.000, 10.000 de euro. Cu asta avem a ne lupta şi asta trebuia să faceţi dacă voiaţi să vă luaţi rolul în serios”, a încheiat Simion.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *