Liderul AUR a precizat, într-o postare pe Facebook, că a urmărit cu emoția prestația lui Rareș Prisăcariu la „Românii au Talent” și nu și-a închipui că pot exista „reacții negative, vitriolice chiar, împotriva lui și a părinților săi”.

„Oare părinții ar fi fost acuzați „că-i distrug copilăria”, dacă Rareș recita niște poezii despre „diversitate” sau despre „minunata lume fără țări”? Oare unde a fost corul bocitoarelor de azi, când copiii erau duși prin frig, să zbiere măscări în piețe? Aia nu a fost îndoctrinare? Cum îi apucă grija de copii, pe unii, doar când vine vorba despre Dumnezeu și Țară, dar nu zic nici „pâs” când vine vorba despre pornografie, incultură sau droguri?”, a afirmat George Simion.

Liderul AUR a punctat că în trecut „mărturisirea credinței și cunoașterea valorilor naționale, precum poeziile lui Eminescu, erau firescul: așa am crescut”.
„Așa au crescut și cei care-au făcut România Mare. La 5 ani, Enescu susținea primul concert, iar la 7 ani studia la Conservatorul Vienez. Geniile trebuie încurajate să-și atingă potențialul: dacă era după câțiva rătăciți de azi, părinții lui Enescu erau reclamați că-și chinuie copilul. Așa că felicitări Rareș, felicitări părinților tăi! Mergeți pe acest drum, Țara are nevoie de valori”, a adăugat George Simion.

Participarea sa la „Românii au talent” a generat valuri de reacții. Băiețelul a fost trimis direct în finala talent-show-ului, însă calificarea i-a adus și comentarii negative. Mulți dintre cei care au contestat rezultatul concursului au avut ca argument faptul că memoria foarte bună nu poate fi considerată un talent și că alți concurenți

 

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *