George Simion a făcut, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, primele declarații după ce, noaptea trecută, a fost ridicat de mascați și dus la secția de poliție.
George Simion se află la această oră la Institutul de Medicină Legală. Acesta a explicat, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, ce s-a întâmplat noaptea trecută, când a fost săltat de mascați.
”Sunt două spețe aparent diferite, dar care se leagă între ele. Vor veni trei fete aici pentru a-și lua certificate medico-legale. Sunt colegele mele care au fost scoase cu forța, bătute de către forțele de ordine. Iar a doua speță este cazul meu care se repetă. Este a doua oară când se întâmplă așa ceva. Poliția spune că mi-a suspendat permisul fără să mă anunțe. De Paște, când mergeam acasă, am fost implicat într-o tamponare minoră pe centura Buzăului. Am făcut o constatare amiabilă, am mers la service, am semnat amiabila, am lăsat banii de reparație și mi-am văzut de drum. Azi-noapte, când ni se ridica autocarul, am fost înștiințat de polițiști că eu nu am dreptul să conduc, că nu am carnet de conducere, că mi-a fost suspendat acest drept din data de 22 aprilie, de când am făcut accidentul”, a spus George Simion la Antena 3.
„Nu am primit nicio înștiințare că nu am voie să mai conduc, o singură înștiințare am, din 26 august, scrisă de procuratura de pe lângă Judecătoria din Buzău, care este o Ordonanță de clasare. Este singurul document pe care îl am și despre care am luat cunoștință azi noapte, speriat de ceea ce spun polițiștii. Este un act de poliție politică, pentru că nu este posibil să nu ți se aducă la cunoștință că ți se suspendă dreptul de a conduce decât în momentul în care ești implicat într-o acțiune politică. Comunicatul poliției face referire la mine, eu sunt individul de 36 de ani căruia i s-a întocmit dosar penal. Dosar penal care va ajunge să fie clasat, că asta mi-au spus avocații mei”, a declarat George Simion la Antena 3 CNN.
Poliția susține că unul dintre polițiști a fost agresat, astfel încât a fost sesizat Parchetul cu privire la infracțiunea de ultraj. George Simion spune însă că va pune la dispoziția poliției toate imaginile în care se poate vedea clar ceea ce s-a întâmplat.
”Polițiștii nu au intrat în autocar, au intrat niște domni mascați care i-au scos pe toți din autocar. Nu știu cu ce drept au încălcat o proprietate privată. Scopul în care am fost eu scos și dus la Udriște, scopul ridicării autocarului și scopul ridicării violente a pasagerilor era de a extrage autocarul din Piața Victoriei. Autocarul este sigilat”, a mai spus George Simion, care susține că nu se lasă intimidat și va merge mai departe cu protestele.
”Duminică va fi marele protest, nu ne descurajează aceste acțiuni de intimidare, dosare penale care se vor clasa. Am mai avut exact aceeași speță în urmă cu doi ani când îmi spuneau că am dosar penal, că mi s-a suspendat permisul de conducere, dar era un cumul de puncte pe care eu le contestasem atunci. Am câștigat atunci, o să câștigăm și acum. Sunt doar metode ale sistemului de a ne intimida. Cred că românii nu se lasă intimidați, nu o să vină pentru George Simion sau pentru AUR duminică în stradă. Ei o să fie la ora 14:00 duminică, în Piața Universității, pentru drepturile lor. Astfel de încercări sunt încercări jalnice ale Guvernului de a ne bloca. Dar nu vor reuși”, a mai spus liderul AUR.