Aflați în Arestul Central al Poliției Capitalei, Andrew și Tristan Tate au făcut o greșeală care i-a ajutat pe anchetatori să afle cum intenționau să îngreuneze cercetările și să compromită imaginea procurorilor. Cei doi milionari britanici acuzați de trafic de persoane nu au luat în calcul faptul că discuțiile telefonice ar putea fi interceptate, în ciuda măsurilor de precauție.

În urma descinderii procurorilor DIICOT, de la sfârșitul anului trecut, și plasarea lor în arest preventiv, milionarii Andrew și Tristan Tate au căutat soluții pentru a convinge instanța să îi lase liberi, scrie Gândul.

După ce și-au adus avocați din străinătate și au încercat să transmită bilețele jurnaliștilor care îi așteptau în fața sediul DIICOT, în care scriseseră că sunt nevinovați, aceștia au încercat o nouă strategie.

Pentru că, de la telefonul din închisoare, au dreptul să sune un număr limitat de persoane, frații Tate au apelat la persoanele aflate pe lista aprobată de conducerea Arestului Central, iar acestea, la rândul lor, i-au pus în legătură, prin teleconferință, cu alți apropiați.

Convorbirile din arest ale fraților Tate erau monitorizate

Fără să realizeze că procurorii DIICOT pot supraveghea aceste dialoguri, Andrew Tate a luat legătura, în acest fel, cu o femeie de încredere, care trebuia să-i contacteze, conform indicațiilor britanicului, pe liderul AUR George Simion și pe senatoarea Diana Șoșoacă, pentru a le transmite că, dacă le vor lua apărarea în spațiul public și vor fi lăsați să iasă, vor fi răsplătiți.

”Andrew Tate: „Așa că dă-le stimulentul ăsta, pentru că este adevărat. Planul lui Andrew Ford (avocatul britanic al fraților Tate – n.r.) este doar chestia de pe rețelele de socializare, este în regulă, dar avem nevoie de ea și avem nevoie de ea acum. Nu ar trebui să dureze atât de mult”.
Ana Maria T.: „Da”.

Andrew Tate: „De asemenea, Ana, este un tip numit George Simion, este un protestatar sau ceva, este pe Facebook și postează mereu despre diverse chestii”.
Ana Maria T.: „A! Da, da, da, știu”.

Andrew Tate: „Vorbește cu el și cu oricine altcineva ca el, cărui nu îi place corupția în România și să înțeleagă că dacă ne va ajuta, va fi răsplătit. Înțelegi?”
Ana Maria T.: „Da, da”.

Andrew Tate: „Vorbește cu el și spune-i că acest caz este un rahat, sunt americani, fac România să arate prost, DIICOT este corupt”.
Ana Maria T.: „De asemenea, Șoșoacă, și ea este avocată, lupta de asemenea împotriva COVID, îți amintești acum de ea”.

Andrew Tate: „Da, amândoi”.
Ana Maria T.: „OK”.

Andrew Tate: „Pune-i și spune-le că DIICOT este corupt și asta este foarte rău pentru România, este foarte rău pentru imagine, băieții aceștia sunt nevinovați, priviți aici, sunt victimele, să spună că nu sunt victime. Dacă țineți partea băieților, când băieții vor ieși, se vor asigura că veți fi răsplătiți pentru că ați spus adevărul”, potrivit unei părți din transcrierea interceptării discuțiilor depuse la dosar de procurorii DIICOT.

Andrew și Tristan Tate, alături de Luana Radu și Georgiana Naghel, au fost reținuți în 29 decembrie 2022 și arestați preventiv o zi mai târziu, la solicitarea procurorilor DIICOT, care îi acuză că, în cursul anului 2021, „ar fi constituit un grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane”.

„Victimele au fost ulterior transportate și adăpostite în imobile din județul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul și invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de material având un astfel de caracter și prin supunerea la executarea unei munci, în mod forțat, în scopul obținerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obținute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori”, potrivit DIICOT.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *