marți, octombrie 13, 2026
14.4 C
București

Guvernul a publicat proiectul care interzice cumulul pensie-salariu la stat. Pensionarii speciali sunt iertați din nou și rămân cu pensia de lux

Ministerul Muncii a publicat, luni, proiectul de lege care interzice cumularea pensiei cu salariul la stat. Față de varianta inițială, modificările vizează doar categoria pensiilor speciale și nu se aplică pentru profesori și medici. Deși teoretic se elimină privilegiul pensiilor speciale în cazul celor care se reangajează la stat, în realitate excepțiile îi vizează exact pe răsfățații sistemului (parlamentari, judecătorii CCR și șefii celor mai importante instituții ale statului).

Potrivit proiectului pus în transparență publică, angajații la stat care îndeplinesc vârsta de pensionare își vor putea continua activitatea, până la vârsta de 70 de ani, însă doar cu acordul angajatorului.

„Personalul plătit din fonduri publice în conformitate cu prevederile Legii – Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și personalul regiilor autonome înfiinţate de stat, ai societăţilor/companiilor naţionale, ai societăţilor la care statul este acţionar unic sau deţine o participaţie majoritară, ai regiilor autonome înfiinţate de unităţile administrativteritoriale, ai societăţilor la care unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici sau deţin o participaţie majoritară, precum și ai autorităților de reglementare, căruia i-a fost emisă decizia de pensionare din sistemul public de pensii, în conformitate cu principiul contributivității, decizia privind acordarea unei pensii de serviciu sau a unei decizii de pensionare din sistemul militar de pensii, acordată în condițiile prevăzute de legislația specifică, poate continua activitatea cu acordul anual al ordonatorului de credite/angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani”, reiese din proiectul de lege, se arată în proiectul de act normativ.

Pensionarii cu pensii speciale sau militare rămân cu 15% din pensie

Pensionarii cu pensii speciale sau militare care aleg să rămână în activitate după vârsta de pensionare vor primi, pe lângă salariu, doar 15% din pensie, se mai arată în noua variantă.

„Persoanele prevăzute la alin.(1), beneficiare de o pensie de serviciu, respectiv pensie stabilită în sistem militar, pot fi menținute în activitate, în baza unei cereri, cu condiția reducerii cuantumului pensiei cu 85%”, prevede proiectul.

Măsura se aplică și în situația persoanelor care sunt reîncadrate în baza unui nou raport de muncă/de serviciu, în condițiile legii.

Ultimele știri

Victor Ponta îl înțeapă pe Dominic Fritz: ‘USR mai are ceva de jegmănit. Au ‘salvat’ Șantierul Naval Mangalia’

Victor Ponta îl acuză pe Dominic Fritz că a „salvat” Șantierul Naval Mangalia pentru Germania, nu pentru România.

Victor Ponta spune de ce ar vota Guvernul Niculescu. Vrea să scape de Bolojan, Țoiu și Miruță

Victor Ponta spune că ar vota orice guvern pentru a scăpa de Bolojan, Țoiu și Miruță, în timp ce PSD și PNL își expun condițiile pentru noul executiv.

Luca Niculescu respinge eticheta de „omul francezilor”. Cele trei lucruri pe care spune că NU le va face

Luca Niculescu respinge acuzațiile că ar fi „omul francezilor” și spune că nu are nicio garanție pentru votul din Parlament.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine