Guvernul a reglementat „tichetele de activități casnice”. Vârsta minimă de prestare a serviciilor și condițiile

Guvernul României a adoptat joi o serie de măsuri menite să eficientizeze sistemul de plată și de evidență a activității prestatorilor casnici, aducând modificări importante în utilizarea tichetelor de activități casnice.

Conform noilor reglementări, „tichetele de activităţi casnice pot fi utilizate sau valorificate în termen de 12 luni de la achiziţionare, în cazul beneficiarilor, respectiv timp de 12 luni de la primire, în cazul prestatorilor casnici”. Această măsură vine să clarifice perioada de valabilitate a tichetelor, oferind un cadru temporal clar pentru utilizarea lor transmite PsNews.

În cazul în care tichetele nu sunt folosite în acest interval, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale precizează că „tichetele de activităţi casnice nevalorificate în acest termen vor fi anulate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în platforma electronică, în termen de 30 de zile de la data expirării celor 12 luni”.

O altă prevedere importantă se referă la responsabilitatea beneficiarilor casnici în completarea corectă a tichetelor. Hotărârea stipulează că „în cazul în care beneficiarul casnic nu completează corect şi veridic datele şi informaţiile pe tichetele de activităţi casnice pe suport hârtie, acesta trebuie să acorde prestatorului casnic alte tichete, cele completate greşit fiind restituite agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă în vederea anulării”.

Pentru angajatorii care doresc să ofere astfel de tichete angajaților lor, se specifică necesitatea încheierii unui contract cu agenția pentru ocuparea forței de muncă din zona lor.

Ministerul subliniază beneficiile acestui sistem pentru prestatorii casnici, menționând că „lucrătorii casnici beneficiază de asigurări de pensie şi de sănătate, cu condiţia preschimbării a cel puţin 85 de tichete de activităţi casnice, respectiv 1.275 de lei/lună”.

Este important de menționat că „poate fi prestator casnic orice persoană fizică care a împlinit 16 ani care doreşte să aibă sau să-şi suplimenteze veniturile prin prestarea, ocazional, de activităţi casnice necalificate, fie că este şomer, pensionar, elev, student sau angajat”.

Aceste măsuri fac parte din reformele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și vizează reglementarea activităților prestatorului casnic, oferind un cadru legal și beneficii sociale pentru cei implicați în aceste activități.

Ultimele știri

Directori Romsilva, plecați la vânătoare în timpul programului de lucru: Diana Buzoianu dezvăluie ce a descoperit Corpul de Control la Iași. Se cere recuperarea...

Diana Buzoianu a semnat raportul Corpului de Control privind partidele de vânătoare organizate de Direcția Silvică Iași și cere recuperarea prejudiciilor.

Călin Georgescu reacţionează la informaţiile despre arestul la domiciliu. Spune că nu a primit motivarea instanţei

Călin Georgescu spune că nu a primit oficial motivarea instanţei privind arestul la domiciliu şi aşteaptă comunicarea ei luni.

Radu Miruță pune ordine în Portul Constanța. Trenurile neprogramate riscă amenzi usturătoare

Radu Miruță a semnat un proiect de ordin care limitează trenurile de marfă neprogramate în Portul Constanța, cu amenzi pentru operatorii vinovați.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine