Guvernul va da în folosință 80 de kilometri de autostradă în acest an spune Lucian Bode
Guvernul va da în folosință 80 de kilometri de autostradă în acest an spune Lucian Bode

Guvernul va da în folosință 80 de kilometri de autostradă în acest an, a spus miercuri ministrul transporturilor, Lucian Bode. Sunt tronsoane de autostrăzi și drumuri expres unde lucrările sunt finalizate în proporție de 90%, a explicat ministrul.

Lucian Bode a făcut calculul și a ajuns la 80 de kilometri de autostradă, potrivit publicației Știri pe Surse, iar ministrul speră ca până la finele lui 2020 acestea să fie gata.

„Suntem foarte avansaţi pe Autostrada Transilvania, unde în august vor fi finalizaţi 25 de kilometri şi avem toate condiţiile să fie daţi în trafic, pe VO (varianta ocolitoare – n.r.) Bacău, apoi pe cei 10 kilometri dintre Râşnov şi Cristian, unde antreprenorul s-a angajat că va finaliza cu opt luni mai devreme decât prevede contractul. De asemenea, la Rădăuţi, antreprenorul s-a angajat să finalizeze în acest an varianta ocolitoare. Deci acestea sunt obiectivele unde avem un progres fizic de 90% şi care vor putea fi date în trafic în acest an. De asemenea, Sebeş-Turda, cu cele două loturi, unde avem progres de peste 90%, noi ne dorim să fie finalizate şi date în trafic în acest an”, a explicat Bode.

Ministrul transporturilor a mai spus și care este stadiul lucrărilor în acest moment.

Guvernul va da undă verde pentru încă 86 de kilometri de autostradă. „În acest moment se lucrează pe 219 kilometri de autostradă, drum expres şi variante ocolitoare, şi credem că până la sfârşitul anului vom putea da ordine de începere a lucrărilor pentru încă 86 de kilometri de autostradă, drum expres şi variante ocolitoare”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *