Procurorul special care investighează cazul lui Hunter Biden, fiul președintelui american Joe Biden, intenționează să-l pună sub acuzare pentru deținere ilegală de armă de foc, potrivit documentelor judiciare făcute publice.
Procurorul special precizează că regulile de procedură îi dau termen până la 29 septembrie pentru a obține de la un Mare juriu emiterea unei inculpări în acest dosar și că intenționează să ceară „reemiterea unei inculpări înaintea acestei date”.
Hunter Biden a fost, de asemenea, acuzat anterior de fraudă fiscală și de achiziția unei arme de foc, lucru care îi era interzis din cauza dependenței de droguri. În iunie, el a ajuns la un acord inițial cu procurorul pentru a pleda vinovat în Delaware, statul de origine al familiei Biden, ceea ce i-ar fi permis să evite un proces și închisoarea. Cu toate acestea, în iulie, o judecătoare a pus la îndoială validitatea acestui acord și l-a anulat. Hunter Biden a pledat ulterior nevinovat la acuzația de fraudă fiscală.
Procurorul special a indicat că a închis ancheta pentru fraudă fiscală în Delaware în august, dar a subliniat că ea va fi redeschisă în alte state, transmite B1TV.
Hunter Biden este acuzat că nu și-a completat declarațiile de impozit în 2017 și 2018 pentru venituri în sumă totală de 1,5 milioane de dolari.
Leave a comment