Drulă vorbește despre împăcarea USR-Plus cu PNL. „Eu sper să aibă mintea bună”

Împăcarea cu PNL este dorită de reprezentanții USR-Plus, iar miniștrii demisionari își vor portofoliile înapoi. Cel puțin așa spune ex-ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, care condiționează revenirea USR-PLUS la guvernare de același lucru care i-a determinat să plece: demisia premierului Florin Cîțu.

Împăcarea cu PNL, doar prin schimbarea premierului, care însă n-ar fi dorită numai de USR-Plus, a spus Cătălin Drulă la B1TV.

„Mie mi-e foarte greu să-mi dau seama ce se întâmplă și chiar vreau să ne lăsăm aceste porți deschise. Ar fi hazardat să spun că lucrurile vor merge într-o direcție sau alta. Ce cred eu și semnalele pe care le am sunt că foarte mulți oameni de la vârful PNL înțeleg că au pus un pariu greșit cu Florin Cîțu atât pentru partid, dar și pentru România”, a declarat Drulă.

Drulă speră că la un moment dat, PNL și USR-PLUS vor ajunge la un consens, deși controversatul în ciuda proiectului european pentru zone rurale- așa zisul PNDL 3- care a fost adoptat și a generat nemulțumirea useriștilor..

„Este complicat pentru dumnealor (n.r. – liderii din PNL) să rezolve situația. Eu sper să aibă mintea bună, să se gândească la faptul că putem construi lucruri împreună, să gândească aceste interimate la ministere ca pe niște interimate, nu ca pe un mic război de capturare a unui teritoriu – lucrurile astea nu ar face decât să nască animozități suplimentare și să putem reface o coaliție despre care acum 8 luni credeam că este coaliția care poate să facă reformele în România” a adăugat fostuil ministru al ttransporturilor.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine