Importanța vaccinării. Andrei Baciu le spune românilor ca pe lângă urările de Paști, oamenii să-i îndemne pe cei dragi să se vaccineze. Doar așa vor fi evitate și alte decese, consideră secretarul de stat.

„Fiecare zi pe care o pierdem în această cursă a vaccinării are costuri care se traduce în decese care încep să fie evitabile. Mai este și pericolul variantelor emergente.

Să facem un exercițiu: vin Sărbătorile Pascale, avem o listă de oameni apropiați cărora le dam cate un mesaj, o urare. Hai să facem același lucru cu privire la vaccinare. Hai să-i sprijinim, să-i programam, să le explicăm de ce trebuie să ne vaccinăm”, a spus Andrei Baciu, la B1TV.

Importanța vaccinării. Andrei Baciu a explicat că eficiența campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 va duce la ridicarea restricțiilor.

„Când se atinge imunitatea colectiva, practic virusul nu se mai transmite ca acum, deci nu va mai fi nevoie de restricțiile care opresc acum transmiterea. Pentru ce ne vaccinăm? Pentru a încheia pandemia. E singura soluție”, a spus secretarul de stat.

În ceea ce privește relaxarea restricțiilor de la 1 iunie, așa cum premierul Florin Cîțu a promis, Andrei Baciu a afirmat că termenul este relativ și depinde de situația epidemiologică de la acel moment.

„În atingerea obiectivului de vaccinare de 70%, adică 10,4 milioane de persoane, în septembrie sunt și borne importante pe care le atingi mai devreme, care vin un progres al campaniei de vaccinare. Transmiterea comunitară, numărul de cazuri noi este cea care dictează setul de măsuri.

Când ai 30-40% din populație vaccinată, se simte la nivel de transmitere în comunitate, nu mai vorbesc de 70% când se încheie transmiterea comunitară” a precizat Baciu.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *