luni, septembrie 21, 2026
18.9 C
București

Octavian Berceanu, despre împușcarea urșilor: „Dacă intră peste tine în casă, e greu să mai faci managementul situaţiei”

Împușcarea urșilor este ultima măsură, dar este una de urgență atunci când măsurile preventive nu funcționează sau nu pot fi aplicate, afirmă comisarul-șef al Gărzii de mediu, Octavian Berceanu.

Șeful Gărzii de Mediu a precizat că împuşcarea urșilor reprezintă ultimul act care trebuie făcut în legătură cu orice animal pentru că e o acţiune capitală:

”Dacă nu avem alte soluţii, va fi o soluţie, pentru că, dacă intră peste tine în casă, e greu să mai faci managementul situaţiei. Vorbim de un animal care poate deveni captiv, care în momente de panică se poate manifesta violent pentru că încearcă să scape”, a explicat Octavian Berceanu la Digi 24 legislația care va intra în vigoare, permițând uciderea urșilor considerați periculoși.

Acesta a subliniat că împușcarea nu poate reprezenta o măsură preventivă:

„Prevenţia şi împuşcarea sunt două lucruri diferite în abordarea convieţuirii cu ursul. Prevenţia înseamnă că ai făcut tot ce ai putut ca să diminuezi interacțiunea om-urs, pagube materiale, umane, de animale domestice. Împuşcarea e ultimul act pe care îl faci în legătură cu orice animal pentru că e o acţiune capitală în care pur şi simplu ai eliminat exemplarul respectiv” a precizat Octavian Berceanu.

Ultimele știri

Guvernul demis Bolojan alocă un miliard de lei în ultimul moment. Banii merg la compensările pentru energie și la persoanele cu dizabilități

Finanțele suplimentează bugetul Muncii cu peste un miliard de lei, pentru compensări la energie și drepturi de transport pentru persoanele cu dizabilități.

Nicușor Dan vorbește despre românii din Ucraina. Îi asigură că protecția lor rămâne o prioritate absolută

Nicușor Dan a discutat cu românii din Transcarpatia și a subliniat că protejarea drepturilor lor rămâne prioritară pentru statul român.

Claudiu Manda respinge un Guvern Siegfried Mureșan. Îl acuză că ar continua politicile lui Bolojan

Claudiu Manda spune că PSD nu susține un Guvern Mureșan, considerat o continuare a politicilor lui Bolojan.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine