luni, octombrie 5, 2026
24.4 C
București

În scurt timp vom ajunge doar pe autostradă de la Pitești la Constanța. Promisiunile lui Sorin Grindeanu

Autostrada Pitești-Constanța va funcționa până la finalul acestui an a promis ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu. Este vorba despre autostrada de centură a Bucureștiului, A0, care face legătura între A1 și A2, eliminând timpul petrecut în trafic pe actuala linie de centură a Capitalei. Mai mult, vor începe lucrările și la autostrada Pitești-Sibiu.

Sorin Grindeanu a precizat apoi că până la finalul acestui an va fi dată în circulație Autostrada de Centură București Sud (A0 Sud).

„Pe A0 Sud vom putea circula la finalul acestui an. Asta înseamnă că vii pe autostradă de la Pitești și te duci până la Constanța doar pe autostradă”, a spus ministrul Transporturilor, citat de B1Tv.

Sorin Grindeanu (PSD), ministrul Transporturilor, a declarat că lucrările la toate tronsoanele Autostrăzii Sibiu-Pitești vor începe în acest an, după ce primul tronson, cel mai scurt, Sibiu-Joița, a fost dat în folosință la finele anului trecut.

„Se lucrează deja, sunt la un stadiu de aproape 30%, iar pe toate celelalte tronsoane se intră în execuție pe parcursul anului acesta. Tronsonul IV intră în primăvară. Unele au termen de 3 ani de finalizare, sunt lucrări dificile, altele, ca Pitești-Curtea de Argeș, vor fi gata în 2025”, a declarat Sorin Grindeanu într-o emisiune online.

Se lucrează la 600 de kilometri de autostradă

Ministrul Transporturilor a mai susținut că în acest moment sunt în lucru 600 de kilometri de autostradă și drum expres și că urmează să semneze contractele pentru alți 300 de km.

„Anul trecut am semnat contracte pe infrastructură de aproape 10.3 miliarde de euro. Suma asta este cât s-a semnat în ultimii 5 ani. Noi de 30 de ani vorbim despre traversarea Carpaților, dar până în ultima perioadă nu aveam contracte pe toate tronsoane”, a mai ținut să precizeze social-democratul, potrivit gândul.ro.

Social-democratul a mai susținut că infrastructura înseamnă creștere economică, așa că transporturile trebuie să rămână o prioritate și în anii ce urmează.

„Bugetul Ministerului Transporturilor din 2021 a fost cel mai mare de până atunci, de aproximativ 14 milioane de lei. Acesta a tot crescut. Anul acesta închidem cu 28 de milioane de lei. În 2 ani am dublat bugetul Ministerului Transporturilor, iar lucrul ăsta se va vedea în lucrări”, a explicat Gridenanu

Ultimele știri

PNL nu promite sprijin necondiționat la Cotroceni. Motreanu spune ce condiții pune partidul pentru noul Guvern

PNL nu susține dinainte niciun scenariu de guvernare. Motreanu spune că liberalii decid abia după ce președintele prezintă soluția oficială.

Dan Tănasă îl atacă pe Nicușor Dan pe tema anticipatelor: „În Spania, alegerile sunt soluția. În România ni se spune că sunt problema”

Dan Tănasă îl critică pe Nicușor Dan pe tema anticipatelor, invocând exemplul Spaniei lui Pedro Sánchez.

USR a petrecut pe un vas-restaurant de lux la Paris la o cină exclusivistă. Progresiștii români s-au ferit să nu fie recunoscuți

USR a organizat o întâlnire pe un vas-restaurant privat de pe Sena, la Paris, cu o factură ce poate depăși 6.000 de euro pe seară.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine